330. NU FĂ DIN PIATRĂ PÂINE [Matei 16.23 I Proverbe 18.2 I Luca 16.13]

330. NU FĂ DIN PIATRĂ PÂINE

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 16 : 23 I Proverbe 18 : 2 I Luca 16 : 13 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 26 Noiembrie 2022 I

Dacă vreau să devin mai înțelept este extrem de important să învăț să tac și să mă concentrez la Domnul Isus și să aud ce are de spus numai EL …

Mai ales într-o lume a informațiilor este bine să ne reamintim ce scrie în Eclesiastul :

Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune ; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind”. (Eclesiastul 1 : 8)

Niciodată nu voi putea cunoaște totul, sunt foarte multe lucruri interesante dar trebuie să decid să fiu selectiv în privința informațiilor pe care le las să pătrundă în interiorul meu, în sufletul și în inima mea.

De ce ? Deoarece și dușmanul sufletelor noastre caută să își aducă gândurile (mai întâi) și apoi felul lui de gândire, mentalitatea lui, punctele lui de vedere în noi, creștinii.

Pentru o viață binecuvântată contează extrem de mult să mă concentrez pe Cuvântul Lui Dumnezeu, pe practicarea rugăciunii și a postului, pe facerea de bine care îmi va aduce o stare de bine etc. Adică să mă concentrez pe valorile Lui Dumnezeu !

Dar tăcerea și liniștirea sunt printre primii pași de care este nevoie pentru a-L auzi pe Duhul Sfânt.


Dar în Proverbe 18 : 2 este notată o obsevație foarte dură :

Nebunului nu-i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el”.

Pentru a înțelege mai bine acest proverb vom nota care este opusul lui.

Înțeleptului îi este de învățătură de aceea tace și ascultă și astfel învață, acumulează în timpul în care celălalt „scoate din el” și dă, omul înțelept ia și depozitează ceea ce îi oferă Dumnezeu.


Dar din modul în care a decurs Ispitirea Domnului Isus, vom observa cum încearcă Satana să își introducă valorile lui în viața unui credincios.

Să sintetizăm valorile Celui rău. Domnul Isus a fost ispitit de trei ori și de fiecare dată I S-a cerut ceva :
1. din piatră pâine,
2. ceva ca să obții toată stăpânirea și slava acestei lumi,
3. un lucru supranatural.


În toate cele trei ispite, Domnul Isus a fost provocat la „a face” pentru „a obține” lucruri, fie din domeniul fizic (pâine), fie din cel sufletesc (autoritate și respectul tuturor celorlalți oameni de pe pământ), fie din domeniul spiritual (minuni).


Cea mai mare problemă în toate aceste trei ispite consta însă din ascultare nu din realizare (deși doar aparent în „a face” consta ispitirea. Dar prea multa facere, (reamintim prea multul activism) este un semn clar că omul respectiv ascultă cel puțin într-o măsură de cel rău.


Domnul Isus a făcut o observație extrem de realistă când a spus :

Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni ; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” … ”. (Luca 16 : 13)


Dar să studiem prima ispită cu care a venit Cel rău la Domnul Isus, pentru a observa punctul de vedere al Celui rău. Și pentru început să presupunem că ai asculta de cel rău care îți vine cu ideea :

1. Fă din piatră pâine

Mai exact, el a spus : „Din această piatră, fă-ți o pâine” (a arătat exact care piatră să fie). Noi ne gândim imediat că acesta este un lucru supranatural și așa a și fost în cazul Domnului Isus, dar în cazul nostru trebuie să avem în vedere și ce a mai spus Domnul Isus după aceea :

Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru : „Înapoia Mea, Satano : tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine ! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16 : 23)

Cel rău, altfel spus, trebuie să fie întotdeauna după Domnul Isus, înapoia Lui.


Pe Domnul Isus ÎL ascult iar de cel rău, nu ascult. Dar, Domnul Isus a spus că Satana vine cu idei omenești. Ce înseamnă din acest punct de vedere : „să prefaci piatra în pâine ?


Idei de afaceri. Ce trebuie să faci pentru a scoate pâine (adică bani) și din piatra seacă.


La ora actuală poți face mulți bani dacă ai multă piatră, având în vedere cât se construiește (și nu vom veni noi cu alte idei care să completeze ce nu s-a spus atunci).

Dar dacă intri pe panta aceasta a câștigurilor, poți avea mulți bani, dar nu vei mai avea timp pentru Dumnezeu.


Vei fi exact cum am văzut acum câteva zile doi nuci. Erau doi nuci tineri care cresc într-o zonă în care nu sunt nuci. Dar ei au crescut din nuci aflați într-o grădină care este la o mică depărtare de ei.

Adică, probabil o veveriță aluat o nucă, i-a scăpat și în locul acela a crescut un nuc. Altfel spus, nuca Lui Dumnezeu dă naștere unui nuc aflat în proprietatea celui rău.


Altfel spus :

Tu, copilul Lui Dumnezeu poți să produci pentru cel rău, dar ÎI dai ceva și Lui Dumnezeu. „Îi arunci” niște firimituri, adică „partea Domnului”.

Care poate să constea dintr-o zeciuială consistentă în comparație cu a altora, dar de fapt (dacă stai să analizezi lucrurile) tu îi oferi Lui Dumnezeu doar zece la sută din tot ce ai și mai nimic din ceea ce ești.


De aceea unii credincioși nu vor avea niciodată mulți bani, deoarece Dumnezeu știe că ei nu au capacitatea de-a-i gestiona într-un mod corespunzător.

Iar dacă Dumnezeu le-ar da mulți bani, acei bani i-ar controla. Deși în acte ei ar fi tot copiii Lui Dumnezeu și nici nu ar putea să conceapă ca ei să nu ajungă în Rai, cu Dumnezeu.

Dar de fapt, lumea lucrurilor în care s-ar adânci i-ar fura cu totul, (câștigul de bani, obținerea demai mulți bani), iar slujirea Lui Dumnezeu ar rămânea doar în mintea lor.


În final, așa, de curiozitate mă pot întreba :

  1. Cât timp dedic eu, facerii de bani și cât de mult mă preocupă banii ?
  2. Cât de mult mă gândesc numai le ei și vorbesc despre ei ?
  3. Nu cumva I-am dat Lui Dumnezeu doar resturile de la masa mea, LUI căruia ÎI spun : „Doamne, Doamne ?

Doamne Isuse, ajută-mă Te rog frumos să mai îndrept ce mai poate fi îndreptat în puținul timp care a mai rămas din acest an ! Și fă ca viața measă te aibă pe Tine ca prioritate cât voi trăi pe acest pământ ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :