33 I 2023. CUM DEVINE STÂNCA MOARTĂ PIATRĂ VIE [Matei 16.18 I 1 Petru 2.5 I Romani 8.28–29]

33 I 2023. CUM DEVINE STÂNCA MOARTĂ PIATRĂ VIE ?

I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 16 : 18 I I Petru 2 : 5 I Romani 8 : 28 – 29 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 2 Februarie 2023 I

Credinciosul nu este un produs finit care iese pe poarte fabricii, ci este un material aflat în procesul de producție. Dumnezeu este Cel ce ne prelucrează cât trăim pe acest pământ, pentru a ne face asemenea chipului Fiului Său.

Să luăm ca exemplu „piatra”, care este un termen de comparație pentru creștini. În Evanghelia după Matei 16 : 18 sunt notate cuvintele Domnului Isus care i s-a adresat lui Petru cu aceste cuvinte :

Şi Eu îţi spun : tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”.

Apostolul Petru a fost prima „piatră” care a trecut prin procesul cioplirii, iar el spunea despre credincioși :

Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. (I Petru 2 : 5)

Piatra se ia dintr-o carieră, este prelucrată pentru a ajunge la forma și dimensiunile dorite (de producător) și abia mai apoi este folosită în construcție și așezată în zidul casei.

Apostolul Pavel a scris în Romani 8 : 28 – 29 că :

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”.


În procesul de producție, de prelucrare a pietrei (a materialului tare, să-i spunem încăpățânat) Dumnezeu se folosește de anumite unelte prin care cioplește din materialul brut și elimină părțile care sunt în plus.

Dumnezeu are un plan pentru fiecare viață și are modalitățile Lui de care Se folosește pentru a ne face să fim asemenea chipului Fiului Său, iar pentru a deveni produsul dorit de EL, Dumnezeu se folosește de toate lucrurile care „ni se întâmplă” în viață.

În „toate lucrurile” intră și durerea, întristarea, suferința dar și bucuria (satisfacția). În Psalmul 37 : 4, David a scris :

Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima”.

Împlinirea dorințelor inimii face parte din procesul de prelucrare a pietrei.

  • Dar oare chiar ne dă Dumnezeu tot ce ne dorește inima ?
  • Oare avem vreun astfel de exemplu în Biblie ?

Bineînțeles că exact așa este. Dumnezeu ce promite și îndeplinește și cu adevărat, unui credincios îi oferă tot ce își dorește el în inima lui bună.


În cartea II Cronici 32 : 27 scrie că :

Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi şi de toate lucrurile care se pot dori …”.


Dar nu toți oamenii sunt atrași de lucruri … unii oameni sunt atrași de mâncare. Oare oferă Dumnezeu și așa ceva ? Da ! În Psalmul 145 : 15 – 16 scrie despre Dumnezeu că :

„Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă”.

David a scris acest psalm și el a avut momente în viață în care a răbdat de foame sau de sete, dar el a scris că Dumnezeu satură omul „după dorința” lui, adică îi dă de mâncare exact ce își dorește un credincios la un moment dat …

Dar în acest proces al prelucrării vieții creștinului este inclusă și durerea. Iar la final amintim că rădăcina cuvântului ebraic „atsab” (a supăra, a mâhni, a întrista) are sensul de „a sculpta, a fabrica”.

Iar versetul care rezumă poate cel mai bine adevărul că mâhnirea nu are doar efecte negative ci are și efecte pozitive este Eclesiastul 7 : 3, unde împăratul Solomon a notat că :

Mai bună este întristarea decât râsul ; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună”.


Doamne Isuse, ÎȚI mulțumesc frumos și pentru bucurii și pentru întristări și Mă încred în Tine deoarece știu că și în procesul prelucrării mele din stâncă lipsită de viață în piatră vie, te folosești exact de ce este nevoie ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :