310 I 2024. PUNCTE DE VEDERE DIFERITE II. ALUNGAREA AGAREI
I Podcast I Pasaje Biblice : Geneza 21 : 9 – 13 I Proverbe 30 : 32 – 33 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 5 Noiembrie 2024 I
Puncte de vedere diferite II. Alungarea Agarei. Este normal ca oamenii să aibă puncte de vedere diferite cu referire la același subiect.
Dar pentru a nu se ajunge la un dezacord trebuie analizată mai bine situația posibil conflictuală dar și mai bine este să ÎL rugăm pe Dumnezeu să ne spună EL care este adevărul și cum trebuie procedat.
Este mai importantă relația bună cu celălalt decât să câștig un schimb de cuvinte supra unui subiect care nu întotdeauna este important !
Al doilea studiu de caz cu referire la punctele de vedere diferite este :
2. Alungarea de acasă a Agarei și a lui Ismael
În Geneza 21 : 9 – 13 scrie că :
„Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar. Şi a zis lui Avraam : „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei ; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam : „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale : fă Sarei tot ce-ţi cere ; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.
Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta.”
Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu nu i-ar fi vorbit atunci pe loc lui Avraam ? El era ajuns în situația respectivă deoarece Sara i-a cerut acel lucru iar el a făcut cum i s-a cerut.
Și totuși după ce Avraam a ascultat, iar lucrurile au ieșit rău, tot el era pus în situația de-a face ceea ce înțelegem că era o nedreptate !
Dar Dumnezeu gândește altfel decât noi, iar căile Lui, adică modul Lui de aduce la îndeplinire al unui obiectiv este total altfel față de cum vedem noi lucrurile !
În Proverbe 30 : 32 – 33 scrie că :
„Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură :
căci
- baterea laptelui dă smântână,
- scărpinarea nasului dă sânge,
- şi stoarcerea mâniei dă certuri”.
De aceea, pentru a avea o viață cu cât mai puține divergențe, să dea Dumnezeu să ne vorbească constant prin Duhul Sfânt și ascultându-l totul va fi bine ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download