Regele Venzeslaus, (probabil Wenceslaus I, duce de Boemia care a trăit între 907 şi 935 d. Hr., căruia împăratul roman Otto i-a conferit post-mortem demnitatea regală), a ajuns prizonier în mâinile duşmanilor săi.
Aruncat în închisoare, îl întrebă cineva : Ce crede despre deosebirea prin care trecuse, eri rege şi azi prizonier ? Venzeslaus răspunse :
-Regele să cugete şi e preocupat de cele pământeşti, iar prizonierul de cele cereşti.
Ca rege am trăit pentru mine, iar ca prizonier – mizeria – mă face să trăesc pentru cele cereşti, înălţându-mi sufletul la Dumnezeu. Năcazul, mizeria şi suferinţa îl apropie pe om de Dumnezeu, iar binele îl îndepărtează.
Iov spunea (6 : 2) „Oh ! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă … ”.
(Statuia lui Wenceslas I, (în Praga). Sursa foto: https://en.wikipedia.org)