287. SELECTEAZĂ CORECT 83. VREMURI ȘI SOROACE
I Podcast I Pasaje Biblice : Romani 11 : 33 I Faptele Apostolilor 1 : 6 – 8 I II Timotei 4 : 8 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 14 Octombrie 2022 I
În Romani 11 : 33, apostolul Pavel a scris : „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu ! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui !”
Vom începe meditația de azi, definind două cuvinte din limba greacă și anume „calea” și la ce se referă termenul „neînțeles”.
În greacă pentru cale este folosit hodos care înseamnă și
- drum dar și
- călătorie (parcurgerea drumului, sau deplasarea pe un drum) dar există și un înțeles mai specific :
- „în drum spre”.
Dar cuvântul cale sau drum are în greacă și sensul metaforic (sau figurat) : „un curs de conduită, adică un mod de a gândi, a simți, a hotărî”.
(Iar aici facem o scurtă paranteză. Încurajăm citirea acestor meditații deoarece pe cezareea.ro, la Meditații din Cuvânt pot fi accesate și trimiterile către surse de studiu Biblic extrem de prețioase).
Revenind la meditație, cel de-al doilea cuvânt folosit de apostolul Pavel în Romani 11 : 33 pe care îl vom aminti aici este neînțeles.
[În greacă pentru neînțeles este folosit gr. anexichniastos „care nu poate fi depistat”. Cuvântul este format din „alfa sau a (care arată negația) și exichniazó „a urmări”].
Neînțeles se poate traduce literal : „nu pot urmări pașii lui”. Metaforic înseamnă „incapabil de-a urmări sau a înțelege pe deplin”.
Să observăm cum este tradusă expresia „neînţelese sunt căile Lui” în alte traduceri :
- „cărările Lui care nu pot fi găsite !” (New International Version) sau :
- „Cât de imposibil ne este să înțelegem deciziile și căile Lui !” (New Living Translation) sau o altă traducere :
- „cât de nepătrunse sunt căile Lui” (English Standard Version) și o traducere literală :
- „cât de negăsite căile Lui” (Berean Literal Bible) :
Aceasta înseamnă și faptul că Dumnezeu poate fi prezent undeva fără ca omul care se află în locul respectiv să-L poată detecta.
Dar mai înseamnă și faptul (care arată micimea noastră) că Dumnezeu are un plan care se întinde pe toată întinderea istoriei omului de pe pământ. Plan care a început dinainte de facerea omului și care se va desfășura până se va termina viața în forma ei actuală și apoi va continua în veșnicie.
Reamintim că poporul evreau a sărbătorit Anul Nou în data de 25 septembrie 2022, iar ei au intrat atunci în anul 5783. Atât se socotește că a trecut de la Adam până azi.
Oricum din cauză că niciun om nu a trăit 5.000 de ani este limpede că nu putem urmări firul narațiunii Lui Dumnezeu, ci fiecare om poate privi poate șaptezeci sau optzeci de ani din acest parcurs Divin, din întregul Plan Divin.
Dar aici ne referim doar de la începuturi până azi, dar noi înțelegem că acest drum această cale are și un capăt, un final despre care găsim scris în Biblie.
Noi cunoaștem din cartea Daniel sau din Apocalipsa câte ceva din ceea ce trebuie să se întâmple deoarece așa a decis Dumnezeu, doar că nu știm în ce dată va fi evenimentul respectiv (de exemplu în ce zi, lună, an și la ce oră mai ales va fi Răpirea Bisericii.
Nu cunoaștem amănuntele pe care am vrea să le știm și noi. Și trebuie să constatăm că sufletul omului de acum este la fel cum a fost dintotdeauna și anume foarte curios să știe : „vremurile și soroacele” ( se vedea Faptele Apostolilor 1 : 6 – 8).
Literal expresia : „vremurile și soaroacele” se poate traduce cu „vremurile sau anotimpurile”. Se referă la, cum ar fi dacă aș cunoaște data și intervalul de timp în care pot face ceva.
Pe apostoli îi interesa dacă a sosit data din care și ei vor primi funcțiile care le-au fost promise în Matei 19 : 27 – 28 unde scrie că :
„ … Petru a luat cuvântul şi I-a zis : „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat ; ce răsplată vom avea ?”
Isus le-a răspuns :
„Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”.
În textul pe care-l putem citi, este scris că : „Petru a zis” dar Matei menționeză clar : „Isus le-a răspuns”. Cu alte cuvinte, Petru a spus ceea ce gândeau și ceilalți ucenici, iar Domnul Isus știa ce gândeau ei despre viața de renunțare personală, despre prețul pe care îl plăteau pentru a călca pe urmele Lui de aceea i-a încurajat explicându-le că va veni o zi din care cei care au plătit „prețul” vor obține „produsul”, adică vor ajunge să fie „cineva”.
Doar că nu știau din ce dată va fi premierea, iar chiar înainte de Înălțarea la Cer, în a patruzecea zi de la Învierea Domnului Isus, au îndrăznit să-L întrebe dacă era sosită vremea …
Atunci ei nu știau ei că vor mai trece două mii de ani și tot nu va fi venit vremea lor. Așa este și cu noi. Multe am vrea să știm dar Domnul Isus ne spune și nouă chiar azi :
„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer …”. (Faptele Apostolilor 1 : 7 – 9)
Cu alte cuvinte : „Treceți la treabă și lăsați speculațiile teologice cu date și perioade de timp” etc.
Iar după ce Domnul Isus a spus aceste cuvinte a plecat de pe pământ și apostolii au constatat brusc … faptul că a sosit vremea ca ei, urmașii Lui să-I continue munca de câștigare a sufletelor pentru care aveau să primească răsplata cândva !
Dar și ei au plecat și este rândul meu. Dacă ar fi să primesc un leu pentru fiecare suflet câștigat, câți lei ar intra în contul meu, în Ziua Aceea (cum foarte emoționant se exprima apostolul Pavel în II Timotei 4 : 8, dar încă și de alte patru ori) ?
„Doamne Isuse, ajută-mă să-mi fac datoria și să-mi împlinesc menirea pe acest pământ și să nu mă mai pierd în calcule și speculații teologice, în timp ce oamenii de lângă mine mor și ajung în Iad ! Doamne ajută-mă la aceasta ! Amin !”
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download