287 I 2024. DUMNEZEU ESTE TATĂL ORFANILOR ȘI APĂRĂTORUL VĂDUVELOR
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 68 : 5 – 6 I Ieremia 29 : 11 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 13 Octombrie 2024 I
Dumnezeu este Tatăl orfanilor și Apărătorul văduvelor adică este Cel care are grijă de categoriile de oameni defavorizați. Dumnezeu se îngrijește de cei care sunt lipsiți oferindu-le atât sprijinul spiritual (de care au nevoie) dar și susținerea materială cât și apărarea de care au nevoie.
Dumnezeu este : „Tatăl orfanilor și Apărătorul văduvelor”. Acest adevăr este scris în Psalmul 68 : 5 – 6, unde David a notat despre Dumnezeu că :
„El este tatăl [ebr. ab „tată”] orfanilor, apărătorul [ebr. dayyan „judecător”] văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt.
Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi …”.
Din aceste versete înțelegem că David, spunea că Dumnezeu este Tatăl copiilor fără tată, (dar care poate că au mamă) cât și Apărătorul văduvei, a celei care a fost soție și care are copii, dar nu mai are soț. Sau poate că nu mai are nici copii și nici soț.
Altfel spus Dumnezeu este Cel care Se îngrijește de familia din care lipsește bărbatul.
În familia în care a moartea a fost în trecere, intră și rămâne acolo Viața, adică Dumnezeu !
Dumnezeu este Cel care-i ia locul celui plecat, pentru a se îngriji de femeia văduvă și de copiii orfani. Dumnezeu este Tatăl și Apărătorul.
Și trebuie să amintim faptul că văduva poate fi și orfană, cineva poate fi și una și cealaltă ! Și automat, ei Dumnezeu îi este și Tată și Apărător.
În general, noi privim viața așa cum este ea la timpul prezent și ne gândim la ce a fost în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat (din viața noastră). Dar greșim dacă rămânem imobilizați în pierderea avută și nu luăm în calcul această promisiune că Dumnezeu este :
„Tatăl orfanilor și Apărătorul văduvelor”. (Psalmul 68 : 5)
Ce înseamnă această promisiune ? Și faptul că Dumnezeu ne poate face surprize frumoase în viitor. Deoarece în Psalmul 68 : 6 spune că :
„îi face fericiţi”.
Vom încheia prezentul studiu cu promisiunea din Ieremia 29 : 11 unde Dumnezeu a spus :
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”.
Doamne Isuse, Îți mulțumesc pentru surprizele frumoase pe care deja mi le-ai pregătit ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download