276. SELECTEAZĂ CORECT 72. CLĂTINAREA SIGURANȚEI DE SINE [Ieremia 10.23 I Iacov 4.13–16 I Luca 5.4–6 I Faptele Apostolilor 8.26–27 și v. 39–40 I Faptele Apostolilor 9.4-5]

276. SELECTEAZĂ CORECT 72. CLĂTINAREA SIGURANȚEI DE SINE

I Podcast I Pasaje Biblice : Ieremia 10 : 23 I Iacov 4 : 13 – 16 I Luca 5 : 4 – 6 I Faptele Apostolilor 8 : 26 – 27 și v. 39 – 40 și Faptele Apostolilor 9 : 4 – 5 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 03 Octombrie 2022 I

În privința capacității îndeplinirii planurilor de viitor dar și al previziunilor de viitor, logica este unul dintre cei mai mari dușmani ai noștri ! De ce ? Deoarece mintea socotește ea cum ar trebui să fie viața bazându-se pe experiențele din trecut.

Știu eu mai bine” este o expresie folosită de omul sigur pe sine, „stăpân pe situație”. Dar de foarte multe ori greșim extrem de grav gândind așa deoarece teoretic noi știm bine că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” …

Dar unii oameni deși constată de multe ori cât de greșit pot gândi, rămân tot siguri pe sine în loc de-a cere ajutorul Lui Dumnezeu.

Să amintim câteva exemple din viața noastră (din trecut) și vom putea observa de câte ori ceva am prevăzut că va fi și cu totul altfel au decurs lucrurile.

Aceasta este și pentru clătinarea siguranței de sine și implicit pentru smerirea noastră, deoarece doar văzându-ne neputința noastră putem ajunge la concluzia că trebuie să cerem ajutorul Lui Dumnezeu și vom constata și în acest domeniu că Biblia este adevărată :

Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui ; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă”. (Ieremia 10 : 23)


În cartea Iacov 4 : 13 – 16 scrie :

Ascultaţi, acum, voi care ziceţi : „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga !”, şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine !

Căci ce este viaţa voastră ? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi :

„Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre ! Orice laudă de felul acesta este rea”.


Altfel spus :

„Nu mai fi atât de sigur pe tine ! Ești un simplu muritor care are un Stăpân.

  • Și chiar dacă te faci că El nu există
  • și chiar dacă în mod voit nu ÎL asculți
  • și chiar dacă în mod voit I Te împotrivești …

EL rămâne tot Stăpânul Universului iar tu rămâi un simplu om, un rob al Lui.


Doar că :

  • poți fi un rob care ÎL ascultă imediat pe Dumnezeu sau
  • poți fi un rob care nu ÎL ascultă deloc (a se vedea Luca 12 : 41 – 48) sau
  • poți să decizi să devii un rob care își ascultă Stăpânul și face numai ceea ce Dumnezeu îi spune să facă mai ales atunci când mintea îi va spune : „Tu nu vezi că ce spune EL nu are sens ?

Să ne amintim trei exemple din Biblie.

Ce logică avea :

  1. aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” … ? Când ei știau prea bine ceea ce numai Petru a îndrăznit să spună cu voce tare : „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic ; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele !” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele”. (Luca 5 : 4 – 6) Nu a fost cum păreau a fi lucrurile, ci a fost cum a vrut Dumnezeu.
  2. Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.” (Faptele Apostolilor 8 : 26) Dacă ar fi pus într-o asemenea situație, orice om cu o gândire logică (mai ales fiindcă a și fost informat că trebuie să plece pe un drum care este pustiu), logic își va spune că nu are ce să caute acolo. Cum să pleci de acasă mai ales când aici unde ești (în Samaria) ești un om important prin care Dumezeu își desfășoară activitatea într-un mod deosebit și cu rezultate vizibile ? Ce le vei spune celor pe care i-ai părăsit așa într-o noapte, fără să îi anunți dinainte … că ți-a vorbit un înger ? „Fii serios, cine te crede ? Și cine te crezi ? Tu nu știi cine ești ? Ție îți vorbește Dumnezeu printr-un înger ? Întoarce-te pe partea cealaltă și te culcă … ”. Și totuși, în contra unei astfel de logici și-a evidențelor … în Biblie este notat clar faptul că : „Filip s-a sculat şi a plecat”. (Faptele Apostolilor 8 : 27) Iar ce-a urmat a consfințit faptul că logica a trebuit și de data aceasta să plece capul rușinată … Iar : „Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot …”. (Faptele Apostolilor 8 : 39 – 40) Așa ca o părere, mă gândeam : „Ce s-ar fi întâmplat dacă acolo lângă apă, chiar atunci ar fi fost de față oameni de știință (care nu cred în Creator și nici în creația Lui), oameni care chiar atunci ar fi făcut înregistrări video ale imaginilor din zonă și ar fi filmat (fără să vrea) exact momentul dispariției lui Filip … iar în momentul apariției lui la Azot ar fi fost alți oameni de știință care să înregistreze sosirea lui de … niciunde pentru că așa părea. Și ce ar fi ieșit dacă prin absurd (cum se spune) ar fi și aflat unii de alții și ar fi analizat lucrurile … oare ce ar mai fi spus cei care cred că există doar materie ?” Și să nu credem că ei chiar nu au întrebările lor, dar au și orgoliul de-a nu recunoaște mâna Lui Dumnezeu, deoarece ei văd doar mâna Lui în ceea ce se întâmplă dar nu-i văd și Fața !
  3. Este exact cum a fost în al treilea exemplu pe care îl vom reda. Despre un om mândru și sigur de sine și de ce avea de făcut scrie că : „Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea : „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti ?” „Cine eşti Tu, Doamne ?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis : „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” … Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi ; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni”. (Faptele Apostolilor 9 : 4 – 5) Și totuși lumina venită din Cer a fost așa de bine focalizată că l-a afectat doar pe Saul. Doar el și-a pierdut vederea și a fost transformat pentru totdeauna în interiorul lui.

Iar astfel de exemple, de „intevenții minuni” ale lui Dumnezeu, mai sunt în Biblie …


Vom încheia această meditație, cu dorința de-a ne analiza viața.

Ce fac eu atunci când una îmi spune Dumnezeu să fac și cu totul altceva îmi spune mintea că va fi ?

Și să iau în calcul faptul că Dumnezeu este veșnic iar eu cu toată mintea mea … am doar câțiva zeci de ani !


Dumnezeu să fie binecuvântat pentru deciziile sfinte pe care mă va ajuta să le iau atunci când El îmi vorbește ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :