345 I 2024. NECESITATEA POVĂȚUIRII DIVINE
I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 3 I I Cronici 21 : 1 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 10 Decembrie 2024 I
Necesitatea povățuirii Divine. Domnul : „ … mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”. (Psalmul 23 : 3)
Reamintim că David pentru a povățui a folosit ebr. nachah care (conform Lexiconului Biblic) înseamnă în primul rând a conduce sau a îndruma și se referă la a îndruma pe cineva pe o cale sau într-o călătorie, atât fizic, cât și spiritual, adică a furniza direcția spirituală sau morală”.
În limba română, a îndruma înseamnă :
„1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită ; a călăuzi. ♦ A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață”. (DEX, 2009)
Există o îndrumare pe care o poate da și omul dar există foarte multe domenii în care numai Dumnezeu ne poate spune ce avem de făcut, ce decizii să luăm în situația în care ne aflăm.
Dar printre noi sunt și credincioși care încearcă să elimine din Biblie supranaturalul (ca și cum Dumnezeu ne-ar fi lăsat să ne descurcăm pe cont propriu, cum putem și noi), însă cei ce fac așa rămân doar cu naturalul (cu ce pot face eu prin puterea mea) ori acesta este un produs care poate să fie fabricat de oricare om și fără ajutorul Lui Dumnezeu !
Dar Cuvântul Lui Dumnezeu dovedește că un astfel de mod de-a citi și de-a înțelege Biblia este total greșit. De ce ? Deoarece pentru a-și îndruma copiii, Dumnezeu nu numai în trecut a intervenit într-un mod supranatural dar EL fiind neschimbat tot așa acționează și azi pentru binele omului.
De ce avem nevoie de ajutorul Divin, de povățuirea, de călăuzirea, de îndrumările Lui Dumnezeu ?
Un motiv este și faptul că avem un dușman și anume pe Cel Rău care ÎL urăște atât pe Dumnezeu cât și pe cei din familia Lui, pe copiii Lui, adică pe toți cei ce cred în Jertfa de pe cruce a Domnului Isus.
Iar ațâțările lui la răzvrătire (a se vedea I Cronici 21 : 1), dorința de-a face rău, ispitele care vin de la el (Marcu 1 : 13) etc., de cele mai multe ori nu numai că nu pot fi detectate și avem nevoie de călăuzirea Lui Dumnezeu ci avem nevoie și de putere din Duhul Sfânt pentru ca totul să fie bine !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos și mie harul de-a avea parte de-o călăuzire foarte clară din partea Ta și Te rog, ca prin Duhul Tău Cel Bun și Sfânt să mă povățuiești, să mă îndrumi și să-mi dai și voința și puterea de-a face voia Ta, mai ales în aceste vremuri atât de grele ! Și Te rugăm, îndură-te și de România ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download