264 I 2023. 2. G. DUBLA MĂSURĂ SAU LIMBA DUBLĂ
I Podcast I Pasaje Biblice : Mica 6 : 10 – 11 I 1 Timotei 3 : 8 I I Împărați 20 : 4 si v. 7 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 21 Septembrie 2023 I
În al șaptelea rând, citind versetele scrise despre cumpănă în Vechiul Testament, învățăm și faptul că o cumpănă era folosită și de cei care foloseau dubla măsură (care atunci când cântăreau aveau la ei și greutăți bune dar se foloseau și de greutăți falsificate, rele).
Exista și pe vremuri, posibilitatea ca același negustor să folosească dubla măsură. Prin proorocul Mica, Dumnezeu a întrebat :
„Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite şi blestemata efă mică ? Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac ?” (Mica 6 : 10 – 11)
Poate cea mai potrivită ilustrație prin care putem explica un astfel de mod de trai (viața dublă) este cea dată de apostolul Pavel care i-a scris lui Timotei aceste cuvinte :
„Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe … nu doritori de câştig mârşav”. (1 Timotei 3 : 8)
Noi cunoaștem foarte bine această expresie : „om cu două fețe”, doar că în limba greacă (în original), aici este folosit un cuvânt (gr. dilogous) care se traduce cu referire la omul care este : „cu limbă dublă”.
Pentru a înțelege mai clar la ce se referă, vom prelua explicațiile din Lexiconul Biblic (iar cei care citesc studiul pe site-ul cezareea.ro, vor putea accesa acest Lexicon Biblic).
Cuvântul dilogos este folosit o singură dată în tot Noul Testament și anume doar aici în I Timotei 3 : 8. Și repetăm faptul că în Traducerea Cornilescu scrie despre omul „cu două fețe”. Dar cuvântul dilogos înseamnă : „dat la repetare” sau „cu limbă dublă”.
Conform Lexiconului Biblic aceast cuvânt înseamnă :
„a spune dublu adică înșelător spunând un lucru, dar însemnând altul – literal, „două cuvinte” („cu două limbi”) … ”.
Este descris :
„cineva care lasă o impresie greșită în mod deliberat … luând diferite părți ale unei probleme ori de câte ori este convenabil sau oportun. Această persoană este instabilă (și oscilează), „vorbind din ambele părți ale gurii”.
Iar tot acest cuvânt (dilogos) mai înseamnă :
„a spune un lucru și a însemna altul și a face reprezentări diferite către diferiți oameni despre același lucru”.
Vom aminti un astfel de caz din Biblie. Lui Ben-Hadad, împăratul Ahab i-a spus : „Sunt al tău cu tot ce am”, iar a doua zi, bătrânilor țării, Ahab le-a spus cu referire la exact același subiect : „n-am zis că nu i le dau !” (I Împărați 20 : 4, 7)
Un alt aspect al unui astfel de om „cu limbă dublă” este faptul că este imprevizibil. În Noul Testament este scris despre izvorul care conține atât apă dulce cât și amară. În Iacov 3 : 11 este pusă această întrebare retorică :
„Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară ?”
Este evident că trebuie să fie două surse diferite ca apa să aibă gusturi diferite. Nu știm dacă există pe undeva un astfel de izvor … la care nu știi la ce să te aștepți, dar printre oameni există persoane de la care nu prea știi la ce să te aștepți când vorbesc.
De ce ? Deoarece uneori îți sunt o mare binecuvântare iar cuvintele lor te îndulcesc … dar tot ei, alteori prin ceea ce îți spun te amărăsc foarte tare ! Și poate fiecare din noi a fost nu o singură dată în viață, exact așa !
Apostolul Petru a avut astfel de situații în viața lui înainte de-a fi botezat în Duhul Sfânt (a se vedea Matei 16 : 16 – 20 și versetele 22 – 23).
Doamne Isuse, ajută-mă ca toată viața mea să am parte de plinătatea Duhului Sfânt și zi de zi să mă alimentez numai din sursa de apă a Cuvântul Tău ! Iar da-ul meu să fie da și nu-ul meu să rămână nu !
Dă-mi Harul de-a deveni un om stabil în trăirea mea alături de Tine și o binecuvântare pentru ceilalți ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download