258 I 2024. ÎNDOIALA SAU DACĂ AR FI PROROC, AR ȘTI !
I Podcast I Pasaje Biblice : Luca 7 : 39 I Romani 2 : 1 I Luca 7 : 47 – 50 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 14 Septembrie 2024 I
Îndoiala sau Dacă ar fi prooroc ar ști ! În prezența Domnului Isus, unul primește iertarea de păcate pe care și-o dorește … iar altul își mai face un păcat, prin faptul că ÎL judecă direct pe Domnul Isus dar și pe semenul lui.
În Luca 7 : 39 sunt notate cuvintele unui fariseu care despre Domnul Isus doar și-a spus în minte aceste cuvinte :
„Omul acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El : că este o păcătoasă”.
„dacă ar fi proroc” …
Când cineva vrea să exprime probabilitatea se poate exprima și folosind conjuncția „dacă”. Acest „dacă” arată îndoiala celui care vorbește.
Dar cum de nu s-a gândit omul respectiv și la faptul că, dacă Domnul Isus chiar este proroc … va ști imediat și ce gândește el ?!
Mai târziu, apostolul Pavel a scris în Romani 2 : 1, aceste cuvinte :
„Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi ; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur ; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri”.
În Luca 7 : 47 – 50 este scrisă concluzia Domnului Isus, care după ce a istorisit pilda cu cei doi datornici, i-a spus fariseului aceste cuvinte :
„De aceea îţi spun : păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate ; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Apoi a zis femeii : „Iertate îţi sunt păcatele !”
Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei : „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele ?” Dar Isus a zis femeii : „Credinţa ta te-a mântuit ; du-te în pace.”
Oare se poate ca și eu să fiu ca fariseul ? Deși sunt uneori în prezența Domnului Isus, îl loc să caut iertarea Lui Dumnezeu pentru mine, să irosesc această ocazie deosebită deoarece îl judec pe altul ?
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a căuta iertarea Ta și de-a trăi o viață sfântă ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download