Ioan Creangă pomeneşte cu pietate de boierii români cari în anul 1857 făceau parte din divanul ad-hoc din Moldova. Iată ce zice iscusitul povestitor :
„În „Divanul ad-hoc” din Moldova, erau boieri de toată mâna ; şi mai mari şi mai mici, şi mai bătrâni şi mai tineri ; şi mai învăţaţi şi mai neînvăţaţi, cum îi apucase timpul.
Între aceştia din urmă erau de alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit şi Tololoiu, Grigore Cuza şi alţi câţiva de alde aceştia care … în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujba bisericească de la început până la sfârşit, cântând şi citind la strană deavalma cu dascălii …. iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărţeau bucăţica de pâine cu orfanii, cu văduvele şi cu alţi nevoiaşi, cum apucase din părinţi. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau şi ei pe vremea lor …. bune inimi aveau.”
În Biblie scrie : „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei ; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie”. (Evrei 10 : 25)
(Sursa foto : www.cuvantul-liber.ro)