243 I 2024. CREDINCIOSUL ESTE ASEMENEA UNUI POM RODITOR [Psalmul 1.3] 30 August 2024

243 I 2024. CREDINCIOSUL ESTE ASEMENEA UNUI POM RODITOR

I Podcast I Pasaj Biblic : Psalmul 1 : 3 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 30 August 2024 I

Pomul roditor. Din metafora pomului (Psalmul 1 : 3) care se referă la omul credincios învățăm că : 1. credinciosul este îngrijit de Dumnezeu, 2. el împlinește așteptările pe care Dumnezeu le are de la el și 3. va avea un devotament de neclintit față de Dumnezeu.

În Psalmul 1 : 3 scrie despre credincios că :

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc : tot ce începe, duce la bun sfârşit”.


Pentru un copil, metafora pomului poate fi lecția cu obiecte din care va înțelege următoarele adevăruri. Atunci când un copil este dus să vadă un pom, în primul rând îl putem învăța despre :

I. Îngrijirea Divină

În Psalmul 1 : 3 scrie despre pom că : „este … sădit”, ceea ce înseamnă implicit că el are un grădinar, care s-a ocupat de el de la început și i-a oferit cele mai bune condiții de viață.

De aceea l-a plantat lângă un izvor de apă, nu l-a pus la întâmplare … și nu oriunde ci exact unde trebuie să fie.
Copilul va învăța că tot așa cum un grădinar se ocupă de un pom și Dumnezeu se ocupă cu foarte mare grijă de fiecare dintre noi, într-un mod personal.


În al doilea rând :

II. Credinciosul adevărat împlinește așteptările pe care Dumnezeu le are de la el

În Psalmul 1 : 3 scrie despre pom că :

„ … îşi dă rodul la vremea lui …”.

Prin metafora pomului este ilustrat faptul că la fel cum un pom produce fructe exact cum este soiul lui și de la un credincios se așteaptă ca el să aibă un comportament prin care să se vadă că Domnul Isus este în viața lui.


Iar în al treilea rând :

III. Credinciosul are un devotament de neclintit față de Dumnezeu

Despre pom că :

„ … tot ce începe, duce la bun sfârşit”.

Devotamentul este definit ca fiind un :

Atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve ; abnegație”. (DEX, 2009)

Copilul trebuie să fie învățat că este important modul în care ne trăim viața. Iar copilul trebuie să știe că dacă ÎL roagă pe Domnul Isus să vină în viața lui, Duhul Sfânt îi poate transforma viața, ajutându-l să-I fie devotat Lui Dumnezeu cât va trăi și va putea să facă ce vrea Dumnezeu de la el !


Doamne Isuse, Îți mulțumesc pentru că te îngrijești de mine cu atâta dragoste și Te rog să mă ajuți să împlinesc așteptările pe care Tu le ai de la mine, iar devotamentul meu față de Tine să fie neclintit, cât voi trăi pe acest pământ ! Amin !”


Podcastul poate fi ascultat aici :