239. SELECTEAZĂ CORECT 35. GURA MEA SAU PUNCTELE SLABE [Geneza 18.1-15]

239. SELECTEAZĂ CORECT 35. GURA MEA SAU PUNCTELE SLABE

I Podcast I Pasaj Biblic : Geneza 18 : 1 – 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 August 2022 I

Şi Sara a zis : „Dumnezeu m-a făcut de râs : oricine va auzi va râde de mine.” (Geneza 21 : 6)
Oricine va auzi va râde de mine !” Aceasta era o părere preconcepută.

Dar acolo nu era numai atât. De ce oare Sara avea această teama că va fi subiect de discuție și de râs și nu se consuma pentru altceva ?

Sara credea că alții vor râde de ea. Dar oare atunci când Dumnezeu a anunțat nașterea lui Isaac, Sara care era ascunsă în cort ce-a făcut ? Nu cumva a râs de ce s-a spus ?

Și cine a vorbit acolo ? Dumnezeu. Pot să râd de cuvintele Lui Dumnezeu ? Se pare că unii pot să facă lucrul acesta !

Un adevăr este acesta. Dacă vrei să cunoști punctele slabe ale unui om privește la defectele pe care el le vede la alții. (Și eu dacă vreau ca să-mi văd punctele slabe, ar trebui să analizez ce defecte observ eu în primul rând când mă gândesc sau vorbesc despre alții) !

Iar un punct foarte slab al unui om este „luatul în râs” al unuia sau al altuia. Stilul de „om batjocoritor, plin de batjocuri” …


Dar să ne reamintim ce s-a întâmplat cu un an înainte de aceasta. În Geneza 18 : 1 – 15 scrie despre Avraam că :

Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.

Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat : şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.

Apoi a zis : „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău. Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele ; şi odihniţi-vă sub copacul acesta. Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum ; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.”

„Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis : „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.” Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.

Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat. Atunci ei i-au zis :

„Unde este nevasta ta, Sara ?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. Unul dintre ei a zis : „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine ; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.”

Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă ; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând : „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte ? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”

Domnul a zis lui Avraam : „Pentru ce a râs Sara, zicând : „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână ?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul ? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”

Sara a tăgăduit şi a zis : „N-am râs !” Căci i-a fost frică. Dar El a zis : „Ba da, ai râs !


Ce seceră omul ? Ce seamănă. Pune grâu în pământ, va secera grâu. De ce se temea Sara ? Că alții o vor lua în râs. Avea motive întemeiate să creadă așa ceva ?

Da, deoarece și ea a luat în râs pe-unul dintre vizitatorii care i-a spus cu un an înainte că va avea un copil … dar nu știa că acolo era Dumnezeu !

Probabil că i s-a părut că este o glumă bună și a râs, dar când a fost pusă în fața adevărului, problema Sarei a fost că a mințit și nu a recunoscut înaintea Lui Dumnezeu că a râs de Cuvântul Lui ! Avea o problemă nerezolvată. Și și-a dat seama că era Cuvântul Lui Dumnezeu, deoarece s-a împlinit.

Dar oare așa era ea sau a învățat acest fel de comportament de la altcineva ? În Geneza 17 : 15 – 19 scrie că :

Dumnezeu a zis lui Avraam : „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai ; ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea ; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi ; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”

Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui : „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani ? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani ?”

Şi Avraam a zis lui Dumnezeu : „Să trăiască Ismael înaintea Ta !” Dumnezeu a zis : „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu ; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el”.


Concluzii

Se știe că pe vremuri dușmanii atacau o cetate în zona porților, deoarece acolo era punctul slab al cetății, poarta fiind mult mai subțire decât zidul. În Biblie omul este comparat cu „o cetate”, iar „poarta” omului este gura.

Nu cumva și la mine gura este un punct slab ? Se spune că un copil are nevoie de aproximativ trei ani ca să învețe cuvintele și apoi să le lege între ele pentru a putea să vorbească cursiv … dar mai apoi are o viață întreagă pentru a învăța să tacă.


De aceea …

Învață :

1. tăcerea. Dacă tu, capul familiei îți permiți să faci lucruri nepotrivite, nu te mira de ce se va întâmpla în familia ta !
2. să respecți oamenii (chiar și pe cei pe care nu-i cunoști, care sunt doar în trecere pe la tine pe acasă).
3. să iei în serios Cuvântul Lui Dumnezeu. Nu-ți râde de ce a spus Dumnezeu ! Chiar dacă tu nu înțelegi sau chiar dacă tu nu crezi. S-ar putea să te coste !

În Eclesiastul 5 : 6 scrie :

Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu : „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale ?


Doamne Isuse, iartă-mă pentru cuvintele batjocoritoare pe care le-am spus despre unul și altul și ajută-mă și pe mine să obțin și să mențin controlul asupra gurii mele !

Fă ca gura mea să nu mai fie punctul slab al vieții mele și cauza multelor probleme pe care singur mi le-am făcut … deoarece am vorbit când nu trebuia și am tăcut când trebuia să vorbesc ! Și Îți mulțumesc pentru că prin Duhul Sfânt îmi dai puterea de-a mă autocontrola și de-a face din gură un mijloc care să-ȚI fie Ție de folos ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :