236 I 2023. NECESITATEA ODIHNEI SUFLETEȘTI SAU „EU VĂ VOI DA ODIHNĂ” A SPUS DOMNUL ISUS
I Podcast I Pasaje Biblice : Matei 11 : 28 – 30 I II Samuel 14 : 17 I I Samuel 1 : 18 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 24 August 2023 I
Cu ajutorul Lui Dumnezeu vom nota câteva observații despre necesitatea odihnei sufletești care poate fi obținută numai primind odihna oferită de Domnul Isus.
Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom aminti necesitatea odihnei sufletești, deoarece chiar dacă un om are satisfăcute toate necesitățile fiziologice acestea nu îi vor rezolva problemele interioare, deoarece noi nu avem numai trup ci și suflet și duh !
Matei 11 : 28 – 30 este un pasaj Biblic destul de citat … dar care este mai puțin explicat. Domnul Isus, referindu-se la odihnirea sufletului, a spus :
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima ; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”.
Unui om obosit, Domnul Isus îi spune că îl va odihni … dacă va lua un jug (pe care nu l-a avut până atunci) ! Iar noi am spune că nu este logic … că un om nu va fi mai odihnit dacă se va înjuga la încă un jug și practic va avea mai mult greu decât a avut până atunci !
Dar pentru a înțelege mai bine cuvintele Domnului Isus, vom aminti ce scrie în cartea II Samuel 14 : 17, unde sunt notate cuvintele unei femei înțelepte, care i-a spus împăratului David aceste cuvinte :
„Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă …”.
Noi știm întâmplarea, dar la ce se referea femeia din Tecoa ? La faptul că (din spusele ei), ea se consuma foarte mult în sufletul ei din cauza unei probleme din familia ei, iar ea se muncea cu rezolvarea unei probleme care o depășea.
Din momentul în care împăratul însă i-a promis că-i va rezolva problema, ea a știut că poate avea odihnă în suflet, adică nu mai avea niciun motiv de consum.
Ce-ar fi să acționăm și noi chiar acum ca femeia din Tecoa ? Să venim înaintea Domnului Isus și să-i spunem Lui ce ne frământă, știind că EL ne va rezolva problemele pe care noi nu ni le putem rezolva !
Iar după o rugăciune sinceră în care ÎI vom preda Domnului Isus greutățile noastre din suflet, vom fi asemenea Anei pe fața căreia s-a văzut liniștea interioară, după ce S-a rugat Lui Dumnezeu !
În I Samuel 1 : 18 scrie despre Ana că după ce s-a rugat :
„A mâncat, şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi”.
De ce a fost așa de important să fie notat faptul că Ana „a mâncat” ?
În I Samuel 1 : 7 scrie despre Ana că atunci când i se amintea de problema ei : „plângea şi nu mânca”, de mult ce se consuma din cauza situației fără ieșire în care era (deoarece ea nu putea avea copiii pe care și-i dorea).
Dar faptul că după ce i-a încredințat Lui Dumnezeu problema ei, Ana a putut mânca liniștită, arăta că știa în ea că Dumnezeu îi va rezolva problema și din acest motiv ea nu s-a mai muncit cu apăsarea ei din suflet. Greutatea ei i-a fost dată Lui Dumnezeu iar Ana a primit în schimb odihna interioară.
În limba română odihna este definită ca fiind un :
„Calm desăvârșit, pace, liniște sufletească ; tihnă, răgaz”. (DEX, 2009)
Așa stare sufletească să dea Dumnezeu să aveți ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download