221 I 2024. INVESTEȘTE ÎN COPII ȘI VEI AVEA MARI BENEFICII !
I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbe 22 : 6 I Psalmul 1 : 3 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 8 August 2024 I
Investește în copii și vei avea mari beneficii ! „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. (Proverbe 22 : 6)
În Psalmul 1 : 3 este scris versetul care îl învață pe copil :
- care este modul de viață al unui credincios,
- care sunt beneficiile și
- care sunt responsabilitățile.
Psalmul 1 : 3 este un verset pe care trebuie să i-l spunem copilului, iar el poate fi ajutat să îl și memoreze.
Aici, despre omul credincios scrie că :
„El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc : tot ce începe, duce la bun sfârşit”. (Psalmul 1 : 3)
Să observăm astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, trei beneficii ale vieții de credință :
1. îngrijirea Divină,
2. adevăratul credincios împlinește așteptările pe care Dumnezeu le are de la el și
3. un credincios are un devotament neclintit față de Dumnezeu.
I. Îngrijirea Divină
Despre pom scrie că este :
„ … ca un pom sădit lângă un izvor de apă”. (Psalmul 1 : 3)
Și este foarte adevărat că Dumnezeu se ocupă ca fiecare credincios să fie foarte bine îngrijit.
II. Credinciosul adevărat împlinește așteptările pe care Dumnezeu le are de la el
În Psalmul 1 : 3 scrie că :
„îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc”.
Calea credinciosului sau modelul comportamental al unui credincios constă în faptul că, el știe care este voia Lui Dumnezeu pentru el și alege să Îi fie de folos Lui Dumnezeu.
III. Un credincios adevărat are un devotament de neclintit față de Dumnezeu
În Psalmul 1 : 3 scrie despre el că :
„tot ce începe, duce la bun sfârşit”.
La fel cum un grădinar se îngrijește de un pom pentru a avea fructe de la el și Dumnezeu vrea ca orice credincios să facă constant exact ce vrea Dumnezeu de la el.
Doamne Isuse, prin Duhul Tău Cel Bun și Sfânt, ajută-mă Te rog să răsplătesc purtarea Ta de grijă față de mine și să fiu asemenea unui pom de-ale cărui fructe Tu să beneficiezi ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download