217. SELECTEAZĂ CORECT 13. ȘIRETLICUL [2 Corinteni 11.3-4]

217. SELECTEAZĂ CORECT 13. ȘIRETLICUL

I Podcast I Pasaj Biblic : II Corinteni 11 : 3 – 4 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 5 August 2022 I

Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine !” (II Corinteni 11 : 3 – 4)

Adam și Eva din momentul în care au ascultat de Satana și prin această alegere au ieșit de sub autoritatea Lui Dumnezeu i-au devenit necredincioși Lui Dumnezeu și au intrat sub autoritatea celui rău.

Căderea în păcat a primilor doi oameni ne arată importanța extrem de mare a alegerilor, a unei selecții corecte, zi de zi și secundă de secundă !

Apostolul Pavel știa că dacă credincioșii din Corint vor accepta în gândirea lor contaminarea celui rău, nu va trece decât foarte puțin timp până la înfăptuirea păcatului care va aduce degradarea lor spirituală.

Reamintim că în II Corinteni 11 : 3, apostolul Pavel i-a făcut conștienți pe credincioșii din Corint de trei lucruri :

1. au de-a face cu „șarpele”, cu un dușman foarte perfid care se folosește de șiretlicuri,
2. cel rău se folosește de lucruri foarte mici (de „venin”) pentru distrugerea de vieți ;
3. scopul final al celui rău este inducerea necredincioșiei față de Christos și trăirea vieții în ascultare de Satana, dar atenție ! … în timp ce în minte credinciosul va fi convins că el de fapt ÎL ascultă pe Dumnezeu !


I. Șarpele (Satana)

„ … şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui …”. (II Corinteni 11 : 3)

Șiretlicul este un :

truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva ; șmecherie, vicleșug”. (DEX, 2009)

Să observăm ce șiretlic, ce truc, cum a trucat de fapt „șarpele” lucrurile pentru a profita de buna-credință a Evei, care nu a avut de-a face cu cineva care să nu fie sincer până la momentul respectiv (și de aceea și noi este bine să fim circumspecți, adică să vorbim și să acționăm cu prudență, cu rezervă, să fim chibzuiți când avem de-a face cu cineva pe care nu-l cunoaștem … și chiar cu cei pe care îi cunoaștem).

În Geneza 3 : 1 – 5 scrie că :

Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii : „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat : „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină” ?”

Femeia a răspuns şarpelui : „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis : „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”

Atunci şarpele a zis femeii : „Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” … ”.

Altfel spus :

Nu vă faceți griji, deoarece Dumnezeu nu este atât de interesat să vă facă vouă rău … cât este de preocupat să țină ascunse de voi informațiile pe care dacă le-ați ști, ați fi ca EL !

De fapt acesta este scopul urmărit de Dumnezeu. Să nu mai fie altul ca EL, dar de murit nu veți muri, ține prea mult la voi ca să vă facă așa ceva. Sunteți singurii Lui copii. În fond are doar doi copii pe tot pământul, de ce v-ar face rău ?


Și poate nu vom putea accentua îndeajuns de mult faptul că logica ne omoară pe noi și azi, exact cum a făcut cu Adam și Eva odinioară !

Gândirea noastră logică, educată în mulți ani de școală ne formează tipare de gândire, adică niște „cărări” bătătorite prin mintea noastră, pe care deoarece le-am folosit de multe ori suntem foarte siguri că pășind pe ele vom ajunge la destinația propusă.

Dar umblând pe aceleași cărări de gândire vei pleca de la punctul A (de exemplu)și vei ajunge la punctul B. Voi parcurge toată viața exact aceleași trasee.


Așa erau evreii în Egipt. Acasă, la muncă, acasă și tot așa. Deja de 430 de ani parcurgeau același traseu … când a venit cineva cu o altă ofertă. Să plece spre Țara Promisă și este evident că inițial, aducerea în prim plan a acestei idei a fost deja ceva deosebit, de neacceptat ! Cum să ies eu din tipar ?


Așa că dacă Dumnezeu ne vorbește ceva, mai întâi folosim „strecurătoare” logicii din mintea noastră pentru a vedea dacă este bine ce ni se spune (dar facem lucru acesta conform bazei noastre de date, a informațiilor și a tiparelor de gândire pe care noi le-am folosit). Și putem greși foarte mult procedând așa !

De aceea trebuie să ne bazăm numai pe Domnul Isus, pe EL să-L cunoaștem tot mai mult și timbrul vocii Lui trebuie să-l cunoaștem foarte bine.

Și tot ce nu este Isus să nu ascultăm, indiferent de cât de serios ar fi gândul, persoana sau împrejurarea prin care sunt tentat să iau o decizie.

În Geneza 3 : 1 scrie că :

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului …”.

„ … era mai şiret ….” ? Azi nu mai este așa de viclean ? Azi nu mai înșeală buna credință a nimănui ? Astăzi este mai șiret decât atunci deoarece acționează de mii de ani !

De aceea pentru a-i dejuca planurile trebuie să punem un foarte mare accent pe conștiința curată, pe trăirea unei vieți fără complacerea în păcat, pe citirea Cuvântului Lui Dumnezeu, pe ascultarea de Domnul Isus și de darurile Duhului Sfânt.

Într-un cuvânt : să fiu dependent total de Dumnezeu și dacă am o nelămurire să ÎL întreb direct pe Dumnezeu :

Este bine să iau din Pomul cunoștinței ? Nu se va întâmpla nimic rău ?


Altfel ar fi arătat istoria lumii dacă Adam și Eva ar fi procedat așa și altfel va arăta istoria vieții mele dacă voi face așa ! Să mă ajute Dumnezeu să am o astfel de viață nedespărțită de Domnul Isus prin puterea Duhului Lui Cel Bun și sfânt ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :