214 I 2024. FIECARE CALE DUCE UNDEVA 5. FIECARE ALEGERE ARE URMĂRI
I Podcast I Pasaje Biblice : Proverbe 22 : 6 I Psalmul 1 : 4 – 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 1 August 2024 I
Fiecare cale duce undeva 5. Fiecare alegere are urmări. Cuvântul cale (în ebr. derek) care este folosit în Proverbe 22 : 6, are și sensul de Drum în direcția sau „spre un anumit loc”.
Altfel spus, fiecare alegere a omului duce undeva adică are anumite urmări care pot fi bune sau rele, în funcție de deciziile luate.
Și pentru copii, lecțiile cu obiecte sunt extrem de folositoare. Copilul poate vedea de exemplu cum combina recoltează grâul, cum se separă grâul de pleavă și cum mai apoi grâul este dus într-un alt loc decât pleava.
Altfel spus, deși au trăit pe același pământ, din ziua recoltării, grâul și pleava nu vor mai ai ajunge în același loc final.
Așa i se poate explica unui copil faptul că la fel ca grâul este credinciosul care trăiește pentru Dumnezeu, care l-a pus pe pământ într-un loc exact, iar el, copilul trebuie să trăiască pentru Dumnezeu, pentru Cel care i-a dat viață.
Dar, pleava este omul care care nu face deloc ce vrea Dumnezeu. Iar copilul poate memora Psalmul 1 : 4 – 6 unde scrie că :
„Nu tot aşa este cu cei răi : ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.
Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire”.
Văzând în mod practic cum se face recoltarea grâului, copilul poate înțelege că există o separare finală a celor credincioși de cei răi, chiar dacă până într-o zi, toți stau pe același pământ !
Grâul este strâns în Cerul Lui Dumnezeu (care este comparat cu un hambar, cu un grânar), dar Acolo nu vor ajunge și buruienile sau pleava. Micuțul poate fi întrebat ce vrea el să fie : „Grâu sau pleavă ?” Și-i pot fi explicate aceste noțiuni pe înțelesul lui.
Iar el poate decide să-L cheme pe Domnul Isus în viața lui, iar Domnul Isus îl va ajuta ca într-o zi să ajungă și el în Cer, acolo unde este Dumnezeu !
Doamne Isuse, dă-mi Te rog frumos harul de-a-i explica copilului Evanghelia pe înțelesul lui, iar prin viața mea să o și trăiesc ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download