21 I 2024. CHINUITORII SAU EVADAREA DIN LIBERTATE ÎN ÎNCHISOARE [Matei 18.34]

21 I 2024. CHINUITORII SAU EVADAREA DIN LIBERTATE ÎN ÎNCHISOARE

I Podcast I Pasaj Biblic : Matei 18 : 34 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 21 Ianuarie 2024 I

Chinuitorii ? Cine sunt ei ? În lumea spirituală există o închisoare care are și temniceri, chinuitori sau gardieni. Pe mâna lor, adică sub autoritatea lor intră cel care prin neiertarea lui iese de sub autoritatea Lui Dumnezeu. Și practic omul care nu iartă, trece de la libertate la închisoare !

În Matei 18 : 34, sunt notate cuvintele Domnului Isus care, trebuie privite cu foarte mare atenție. Despre robul care nu a vrut să ierte, ci și-a amintit ce i-a făcut cineva, cândva scrie că :

Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora”.


Și în prezentul studiu vom pleca citând ca referință Traducerea Cornilescu dar pentru a înțelege cuvintele de mai jos, vom analiza sensul lor din limba greacă.

În Matei 18 : 34, Domnul Isus a spus despre :

1. mânierea Lui Dumnezeu,
2. darea pe mâna altora și despre
3. chinuitori.


1. Mânierea Lui Dumnezeu

Şi stăpânul s-a mâniat [gr. orgizó : „a face nervos, a supăra”] …”. (Matei 18 : 34)

Ne amintim că în Pilda robului nemilostiv, robul iertat s-a mâniat pe cel care, cândva i-a făcut ceva și a decis să nu-l mai ierte.

Mânia omului (Matei 5 : 22) atrage mânia Lui Dumnezeu (Matei 18 : 34) și decizia ca omul care nu iartă să fie trimis în închisoarea stărilor sufletești.


2. Darea pe mâna chinuitorilor

În Matei 18 : 34 scrie că :

Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat [gr. paradidómi : „a da sau a preda …”] pe mâna chinuitorilor …”.

Cuvântul tradus cu „l-a dat” înseamnă :

a preda pe cineva pentru a fi băgat în închisoare”.


Tribunalul Divin pronunță imediat sentința care este adusă imediat la îndeplinire, iar omul care nu iartă, chiar atunci ajunge sub autoritatea :

3. Chinuitorilor

Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor [gr. basanistais : „torționarilor”] …”. (Matei 18 : 34)

Torționarul (gr. basanistés) era „un gardian dintr-o închisoare, a cărui funcție era de a tortura prizonierii ca fază a examinării judiciare”.


În concluzie, vom nota faptul că omul care nu iartă, ÎL va mânia pe Dumnezeu și va fi dat „pe mâna chinuitorilor”, unde va sta în închisoarea stărilor sufletești până va ierta sau își va cere iertare.

Iar lucrul aceasta nu este rău, ci este pentru binele nostru. Dar, există și situația nedorită în care omul chiar decide să nu ierte deloc !


Doamne Isuse, dă-mi harul de-a trăi în iertare ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :