209 I 2024. ÎMPREUNAȚI PENTRU A FI ÎMPREUNĂ !
I Podcast I Pasaj Biblic : Rut 1 : 16 – 18 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 Iulie 2024 I
Împreunaţi pentru a fi împreună sau Trei caracteristici ale trăirii împreună ! Prin asociere și unire se ajunge la „a fi unul cu altul pentru toată viața” !
Iar unirea sau trăirea împreună are cel puțin trei caracteristici :
1. Unitatea de țintă (de direcţie și de obiective). Mergem împreună spre aceeaşi destinaţie !
2. Unitatea de loc. Locuim împreună și
3. Unitatea de timp. Petrecem timp împreună.
Un astfel de exemplu de unitate, de trăire împreună îl găsim scris în Rut 1 : 16 – 18, unde scrie despre Rut și Naomi.
Naomi ar fi vrut să se întoarcă singură în Israel, dar Rut a insistat să vină și să rămână cu ea, așa că a spus :
„Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine !
[1.] Încotro vei merge tu, voi merge şi eu,
[2.] unde vei locui tu, voi locui şi eu ; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu ;
[3.] unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea !”Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit”. (Rut 1 : 16 – 18)
Rut a decis să rămână împreună cu Naomi.
Acest pasaj poate simboliza căsătoria care constă tocmai în unitatea de țintă a vieții, de loc și de timp. Două persoane s-au unit pentru totdeauna și decid să meargă împreună spre aceeaşi destinaţie (Țara Promisă în cazul lui Rut și a Naomei), Țara Promisă fiind un simbol pentru Cerul Lui Dumezeu în care toți vrem să ajungem !
Cu ajutorul Lui Dumnezeu, la Cezareea chiar astăzi va fi o asemenea unire !
Dumnezeu să-i binecuvânteze atât pe Sami și pe Iemima cât și pe noi, deoarece numai cu Isus și prin ajutorul Duhului Sfânt putem ajunge Acasă, în Cer ! Doamne ajută-ne la aceasta ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download