Piatra, cedrul şi aurul [1 Împăraţi 6.7-9, 9-10, 22]

Piatra, cedrul şi aurul [1 Împăraţi 6.7-9, 9-10, 22] Aşa este simbolizată viaţa creştinului (care este o piatră vie), cu diferitele ei etape, începând cu întoarcerea din lume, integrarea în Casa Lui (Biserica) apoi continuând pentru toată viaţa cu ceea ce noi numim procesul sfinţirii !

În Noul Testament, creştinul este comparat cu piatra : „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească …”. (1 Petru 2.5)

În istoria zidirii Templului, un timp s-a văzut numai piatra, apoi numai cedrul, iar în final se vedea numai aurul ! Să observăm ce simbolizează aceste materiale de construcţie. Continue reading „Piatra, cedrul şi aurul [1 Împăraţi 6.7-9, 9-10, 22]”

Orice om (făptură) este ca iarba [1 Petru 1.24]

Orice om (făptură) este ca iarba (a se vedea 1 Petru 1.24)

Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi ; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

Omul ! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.

Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească”. (Psalmul 103.13-18) Continue reading „Orice om (făptură) este ca iarba [1 Petru 1.24]”