Întemeierea familiei (I), Geneza 2.18-24

Domnul Dumnezeu a zis : „Nu este bine ca omul să fie singur ; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului ; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească ; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului ; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. Continue reading „Întemeierea familiei (I), Geneza 2.18-24”

Foaia Creştinului, Nr. 240, D. 07 Octombrie 2018

Foaia Creştinului, Nr. 240, D. 07 Octombrie 2018

Pomul, vlăstarul şi ramurile [Iacov, Iosif, Manase şi Efraim ; Geneza 49.1, 22–26]

Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis … ” : „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor ; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.

Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov : şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.

Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta ; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta Continue reading „Pomul, vlăstarul şi ramurile [Iacov, Iosif, Manase şi Efraim ; Geneza 49.1, 22–26]”

De ce eu nu înţeleg realităţile spirituale ? [Marcu 8.10-21]

Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi şi a venit în părţile Dalmanutei. Fariseii au venit deodată şi au început o ceartă de vorbe cu Isus ; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.

Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis : „Pentru ce cere neamul acesta un semn ? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.” Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte. Continue reading „De ce eu nu înţeleg realităţile spirituale ? [Marcu 8.10-21]”

Dumnezeu în boxa acuzaţilor, C. S. Lewis

În lume există oameni care cred în evoluţie precum şi creaţioniştii (creştinii care cred în Dumnezeu şi în Cuvântul Lui, care au grijă cum trăiesc ştiind că va fi o Zi a Judecăţii, în care fiecare va da socoteală înaintea Lui Dumnezeu de tot ce a făcut în viaţa aceasta).

În aceste zile, (în care există foarte multă dezinformare) este bine să ne reamintim ce a scris C. S. Lewis special pentru evoluţionişti : Continue reading „Dumnezeu în boxa acuzaţilor, C. S. Lewis”

Suntem normali. Nu suntem fanatici si nu suntem homofobi [Prof. univ. dr. dr. Paul Negruţ]

La trecerea dintre secolul XIX și secolul XX s-a înfiripat o nouă ideologie, mai puțin băgată în seama la început, extrem de agresivă astăzi, ideologie care și-a propus să demoleze din temelii casa în care a locuit omenirea de milenii.

Această ideologie și-a propus să demoleze concepția creștină despre lume și viață. Și-a propus să demoleze credința în adevăr absolut și valori morale absolute.

Şi-a propus sa demoleze credința în biserică și familie, ca realitați întemeiate de Dumnezeu, cu un rol stabilit de Dumnezeu în societate. Continue reading „Suntem normali. Nu suntem fanatici si nu suntem homofobi [Prof. univ. dr. dr. Paul Negruţ]”

Vremea vorbirii [Psalmul 58.1]

„Oare, tăcând, faceţi voi dreptate ?” [Psalm 58 : 1]

Referindu-se la referendum, (ieri 30 Septembrie 2018), sociologul Alfred Bulai a declarat pentru ziare.com :

Sigur, există declaraţii publice pe la câteva televiziuni care sunt oricum de nişă, de ştiri, iar publicul lor este redus.

Pot fi câţiva vizaţi, există un anumit gen de populaţie care e interesată de aceste teme în mai mare masură, dar impactul general nu există pentru că nu există o dezbatere reală … ”. Continue reading „Vremea vorbirii [Psalmul 58.1]”

Mila biruie judecata, (A doua înmulţire a pâinilor), Marcu 8.1-9

În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult norod şi n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis :

„Mi-e milă de norodul acesta ; căci iată că de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca. Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”

Ucenicii I-au răspuns : „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceştia, aici într-un loc pustiu ?” Continue reading „Mila biruie judecata, (A doua înmulţire a pâinilor), Marcu 8.1-9”

Foaia Creştinului, Nr. 239, D. 30 Septembrie 2018

Foaia Creştinului, Nr. 239, D. 30 Septembrie 2018

Piatra sau Problema de nerezolvat I Învierea Domnului Isus ! [Matei 28.1-7]

Invierea Domnului Isus

Invierea Domnului Isus „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit [gr. apekylisen. Gr. apokuliō înseamnă : a da la o parte, a rostogoli înapoi] piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Continue reading „Piatra sau Problema de nerezolvat I Învierea Domnului Isus ! [Matei 28.1-7]”