40. Învierea morţilor, Evanghelia după Matei 22 : 23, 29 – 31

Învierea morţilorÎn aceeaşi zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere … Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi ! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice : Continue reading „40. Învierea morţilor, Evanghelia după Matei 22 : 23, 29 – 31”

39. Harul Divin şi omul [Tit 2.11-13]

PănţăruşCăci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem

  • cu păgânătatea şi
  • cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum
  • cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos”. (Tit 2 : 11 – 13)

Continue reading „39. Harul Divin şi omul [Tit 2.11-13]”

15. Vulturul, Romani 7:18

Vulturul„La început vulturul zbura cutezător peste pământ la adăposturi de primejdii. Nici cu lănci, nici cu săgeţi, oamenii nu-l puteau nimeri. Atunci oamenii culeseră penele de vultur, ca să-şi făurească din ele săgeţi mai sigure şi mai repezi.

Traseră în vultur şi-l nimeriră, rănindu-l de moarte. Pe când vulturul, în ultimul lui zbor, se rostogolea spre pământ, văzu mânerul săgeţii cu pene de vultur. Iar moartea îi fu şi mai amară : „Nu puteam fi ucis decât prin puterea propriilor mele pene”. (Din cartea Esop, de Arnold Bronnen). Continue reading „15. Vulturul, Romani 7:18”

38. Harul, Romani 5:15

VântulDar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi”. (Romani 5 : 15)

Despre Alexandru cel Mare se susţine, că pe când îşi transporta trupele pe mare spre Asia, vântul de seară a adus de către Arabia fericită o boare aromatică şi a dedus de aici, că fericită trebue să fie ţara spre a cărei cucerire a plecat. Continue reading „38. Harul, Romani 5:15”

37. Gânduri şi dorinţe necurate. Ferirea de ele, 2 Cronici 1.11-12

Izvorul

Dumnezeu a zis lui Solomon : „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date.

Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine”. (II Cronici 1 : 11 – 12) Continue reading „37. Gânduri şi dorinţe necurate. Ferirea de ele, 2 Cronici 1.11-12”

36. Frumuseţea sufletească, Evanghelia după Luca 12:11-12

Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi ; căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi”. (Evanghelia după Luca 12 : 11 – 12)

Pe vremea lui Diocleţian, [Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut drept Dioclețian, a fost împărat roman de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305], se desfăşură cea mai cumplită persecuţiune contra creştinilor.

Trăia pe atunci în Capadocia în casa sa părintească o fată frumoasă, care prin darul Domnului devenise creştină. Proconsulul roman, care se simţea atras de frumuseţea ei, dădu ordin să o prindă şi aducândui-o înainte îi zise : Continue reading „36. Frumuseţea sufletească, Evanghelia după Luca 12:11-12”

35. Frica de oameni, Evanghelia după Matei 10:33

Rege pe tronMântuitorul zice : „ … de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”. (Evanghelia după Matei 10 : 33)

Deci creştinul să se înveţe a nu-i fi frică şi ruşine de oameni, când e vorba a-şi arăta credinţa.

Fiul unui împărat a fost prins că complotează împotriva tatălui său. Drept pedeapsă i se puse o funie de gât, iar în mâini un vas plin până la vârf cu apă şi astfel a trebuit să meargă pe străzile oraşului.

Doi soldaţi mergeau după el şi aveau porunca să-i tae capul, dacă varsă numai un strop de apă din vas. Fiul împăratului a îndeplinit bine porunca şi s-a întors la palat. Împăratul zise : Continue reading „35. Frica de oameni, Evanghelia după Matei 10:33”

14. Iubirea lui Christos (Ike Miller), Evanghelia după Ioan 3 : 16

2012-mother-s-day-beautiful-flower-spring-glow_1280x720_97262Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. (Evanghelia după Ioan 3 : 16)

Ike Miller era groaza unui ţinut minier. Acolo s-au ţinut un timp, servicii de evanghelizare. Iubirea lui Christos, a fost tema lui Henry Moorehouse.

Ike promisese că va tulbura acea adunare, aşa că a venit şi a ocupat un loc în faţă. Predicatorul şi ceilalţi lucrători se temeau că acel om le va strica lucrarea şi îngrijorarea creştea. Continue reading „14. Iubirea lui Christos (Ike Miller), Evanghelia după Ioan 3 : 16”

34. Fapte nu vorbe, I Ioan 3:18

Plutarh_2Sf. Evanghelist Ioan zice : „Fiilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci cu fapta”. (I Ioan 3 v. 18). Cât de puţini creştini îşi aduc aminte de aceste cuvinte.

Ei cred a-şi manifesta iubirea către aproapele prin mulţimea cuvintelor. Istoricul grec Plutarh pomeneşte că pe vremea lui, doi atenieni reflectau la una şi aceeaș slujbă, care se obţinea prin alegere.

Unul era cuvântător vestit şi începu să înşire în vorbe multe şi frumoase toate lucrurile şi realizările pe care le punea în vedere alegătorilor. Celălalt vorbia puţin şi zise pe scurt :

Doresc să îndeplinesc toate cele făgăduite de antevorbitorul meu”. Continue reading „34. Fapte nu vorbe, I Ioan 3:18”

13. Baal

CanaanMapÎnseamnă domn, dar mai mult cu nuanţa de posesor, de proprietar. Era una dintre zeităţile păgâne din Canaan. Avea :

  • preoţi şi profeţi, (II Împăraţi 10 : 19 „ … prorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal …”.),
  • rugăciune şi arderea mirodeniilor, (Ieremia 7 : 9 „ … aduceţi tămâie lui Baal”, I Împăraţi 18 : 26).
  • Credincioşii idolatri se închinau înaintea idolului şi-l sărutau, (I Împăraţi 19 : 18 „ … cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat”).
  • Dansau scoţând ţipete, se tăiau cu cuţite, (I Împăraţi 18 : 28 „Ei au strigat tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei”).
  • Sacrificiile aduse, erau uneori de origine vegetală : „N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul şi untdelemnul şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i-l dădeam”. (Osea 2 : 8)
  • Alteori jertfele aduse erau de origine animală ; (în I Împăraţi 18 : 23 scrie : „Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc …”).
  • Se practicau şi sacrificii umane. Baal poate fi identificat cu Zeus, la greci, cu Jupiter la latini, cu Saturn, Marte sau Hercule), iar Astarte/ea era identificat cu luna, (Jupiter sau Venus).

Continue reading „13. Baal”