10. Testamentul surpriză (Geneza 50.20)

TestamentUn credincios pătimea mult de la un vecin, care era un om rău. În fiecare zi îi făcea tot felul de neajunsuri. Cu toate acestea, pe patul de moarte, credinciosul îi lăsă prin testament vecinului său care-l necăjise de atâta timp, o sumă de bani. A fost întrebat de către cei de aproape ai săi, (care pe bună dreptate erau miraţi) :

– Cum este cu putinţă să faci aşa ceva ?

Pentru că vecinul acesta mi-a făcut un mare bine, răspunse muribundul. Tocmai prin greutăţile ce mi le-a pricinuit, m-a silit să mă deprind cu răbdarea, cu evlavia şi cu rugăciunea, chemând astfel fără încetare pe Domnul, care mi-a făcut parte de puterea şi sprijinul Său. Continue reading „10. Testamentul surpriză (Geneza 50.20)”

9. Omul şi măgarul (Romani 7.18-19)

Omul şi măgarulUn om îşi mâna măgarul la păşunea de la marginea oraşului său. Deodată se arătară nişte duşmani ce se războiau cu oraşul.

Vino iute, zise omul, să fugim, altfel ne prind. Măgarul îşi smulse liniştit smocul de iarbă şi îşi spuse părerea mestecând :

Stai, dragă, crezi că duşmanii tăi, dacă înving, au să-mi pună două şei ? Continue reading „9. Omul şi măgarul (Romani 7.18-19)”

8. Cele două coroane (Faptele Apostolilor 14.22)

CoroanaO femeie evlavioasă era într-o zi adâncită în rugăciuni. În extazul ei i se păru că vede înaintea sa pe Isus în mâni cu două coroane : în cea dreaptă cu una de spini, în cea stângă cu una de aur și îi zise :

Alege-ţi una din două și pe cea aleasă așeazăţi-o pe capul tău. Dacă vei alege pe cea de aur te voi înălța aici pe pământ, dacă-ți vei alege pe cea de spini, te voi încorona cu cea de aur în ceruri”.

Atunci ea îşi întinse mâinile după cea de spini şi şi-o apăsă cu atâta putere pe capul său, încât picuri mari de sânge începuseră să se prelingă pe frunte, pe haine, căzând jos la pământ. Împărăţia cerească, se câştigă cu suferinţe aici pe pământ.

Apostolul Pavel : „ … spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”. (Faptele Apostolilor 14 : 22) (Sursa foto : www.ebay.com)

7. Dar era veşnic !

dar-era-vesnicDoi creştini erau la cumpărături, undeva în Austria. Unul din ei a luat o sticlă de suc, pe care a pus-o în buzunarul de la piept, pentru ca să nu se spargă, (fiind de sticlă nu în ambalaj de Pet).

După ce-au fost plătite produsele, aproape de ieşire şi-a amintit că nu a plătit sticla, aşa că s-a întors la casă, unde era un bărbat, foarte tatuat.

Creştinul a explicat ce s-a întâmplat, iar omul de la casă a scanat produsul, care costa un euro.

– „Nu era mare păcat !„, a spus creştinul, la care casierul i-a răspuns:

– „Dar era veşnic !” Cei doi creştini au rămas miraţi de acest răspuns … primit de la cineva, de la care nu se aşteptau !