20 I 2023. DACĂ VREI SĂ NU AI PARTE DE JUDECATĂ, NU JUDECA [Ioan 7.24 I Matei 7.1–5 I Ioan 8.15]

20 I 2023. DACĂ VREI SĂ NU AI PARTE DE JUDECATĂ, NU JUDECA !

I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 7 : 24 I Matei 7 : 1 – 5 I Ioan 8 : 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Ianuarie 2023 I

Dacă nu judec nu voi fi judecat, dar dacă îi judec pe alții sigur voi fi judecat. Dacă nu mă amestec în viața altora, Dumnezeu nu va îngădui ca nici alții să nu intervină nepoftiți în viața mea.

Dar antrenarea nepoftită, făcută în mod conștient în treburile altora, va aduce amestecul altora în treburile mele.

Interpretarea greșită a cuvintelor sau acțiunilor altora, va aduce intrerpretarea greșită a cuvintelor și acțiunilor mele de către alții, tocmai pentru ca eu să învăț să nu mă mai amestec în viața altora.


Cu referire la relațiile interumane, Domnul Isus a spus foarte clar acest adevăr în Evanghelia după Luca 6 : 37 unde este scris :

Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi …”.


Acest adevăr este detaliat în Evanghelia după Matei 7 : 1 – 5 unde găsim scrise aceste cuvinte ale Domnului Isus :

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi ; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău ? Sau, cum poţi zice fratelui tău :

„Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău ?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău”.

Atât în Luca 6 : 37 cât și în Matei 7 : 1 – 2 este folosit același cuvânt (și anume gr. krinó) care înseamnă : „a judeca cu severitate (nedrept), găsind greșeli în alții” exact cum avea să scrie mai târziu și Iacov :

Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele ?” (Iacov 2 : 4)


Înainte de anul 1989, în România se folosea foarte mult expresia „neamestecul în treburile interne ale altor state”, care era unul dintre principiile de bază ale politicii externe ale României.

Așa ar trebui să fie orice creștin. Un credincios are ca principiu al vieții lui, neamestecul în viața altora.


În Ioan 8 : 15 sunt notate cuvintele Domnului Isus care a spus :

Voi judecaţi după înfăţişare ; Eu nu judec pe nimeni”.

Și tot Domnul Isus a poruncit :

Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.” (Ioan 7 : 24)

Într-o altă traducere, versetul din Ioan 8 : 15 este redat astfel :

Voi judecați după standardele umane ; Eu nu judec pe nimeni”. (New International Version)

Dar o traducere literală poate fi aceasta :

Voi judecați după carne ; Eu nu judec pe nimeni”.


Cuvântul carne (în greacă sarx) are atât sensul de :

  • carne care acoperă oasele”, cât și sensul de :
  • făptură vie”, dar înseamnă și :
  • natura senzuală a omului” o traducere mai folosită fiind de :
  • firea pământească” (cu referire la opoziția față de Duhul Sfânt).

Prin firea noastră (prin acea parte neregenerată din noi) noi oamenii suntem predispuși la a-i judeca pe alții, la a folosi „microscopul” pentru a le analiza „paiele” din viață … pe care evident că le vom vedea a fi foarte mari, enorme ! Mai ales dacă în acele momente în care folosim „microscopulpus pe alții, suntem și nervoși.

Dar acest amestec în treburile altora se plătește, până învățăm lecția și anume :

Nu te antrena, în mod conștient dar nefiind poftit în viața altuia”.


În concluzie :

Nu judeca după înfățișare, după carne, după firea ta pământească. De ce să nu fac acest lucru ? Deoarece pot înțelege foarte greșit ceea ce se întâmplă acolo și voi plăti pentru această intrare nepoftită în viața altuia !


Doamne Isuse, păzește-mă Te rog de-un astfel de mod de viață nebiblic ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :