III. Ce putem învăţa din întâmplarea descrisă în II Samuel 20 : 14 – 22 ?
Lecţiile spirituale
În Biblie omul este comparat şi cu o cetate, care poate fi bine păzită sau care este total descoperită faţă de influenţele exterioare. În cartea Proverbe scrie că :
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri”. Proverbe 25 : 28
Vom urmări cum se comportă un urmaş al Domnului Isus :
- cu cei care vor să-i facă rău,
- în familie, precum şi
- cum se raportează la ceea ce a primit (moştenit) de la Dumnezeu. Cum îşi administrează bunurile ?
Ce caracteristici poate avea o cetate (un om) ? O cetate poate fi :
1. Liniştită şi credincioasă. Comportarea faţă de duşmani
„Eu sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel … ”. (II Samuel 20 : 19)
Cum se comportă un creştin cu duşmanii (cu cei care vor să-i facă rău) ? Creştinii nu sunt pentru război ci pentru pace. Să observăm cum a procedat Domnul Isus, în două situaţii cu potenţial de conflict :
- focul : „Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis : „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie ?” Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis : „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi ! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat în alt sat”. (Luca 9 : 51 – 56) Mandatul lor era să-i găsească Domnului Isus „un loc de găzduit” … coborârea focului din cer, nu făcea parte din atribuţiile lor de serviciu, aparent fiind o iniţiativă personală … dar originea gândului era alta ! Gândul uciderii venea direct de la cel rău …
- sabia (în noaptea prinderii) : „Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. Isus a zis lui Petru : „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau ?” (Ioan 18 : 10 – 11) În Luca 22 : 50 – 51 scrie : „Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvântul şi a zis : „Lăsaţi-i ! Până aici !” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat”. Puterea de-a lovi este naturală, puterea de-a vindeca un duşman este supranaturală. Domnul Isus a adus vindecare nu război, cuvintele Lui din Evanghelia după Matei (capitolul 10 : 34) trebuie înţelese în mod spiritual : „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia”. Domnul Isus a stins conflictul, nu l-a inflamat prin cuvintele şi prin faptele Lui !
2. Mamă. Comportarea în familie
„ … o cetate care este o mamă în Israel”. (II Samuel 20 : 19)
Domnul Isus a spus :
„Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă”. (Marcu 3 : 35)
În I Tesaloniceni 2 : 5 – 7, apostolul Pavel a scris :
„În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei ; martor este Dumnezeu.
N-am căutat slavă de la oameni : nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii”.
3. Moştenirea. Cum îmi administrez bunurile primite de la Dumnezeu ?
Femeia înţeleaptă îl întreabă pe Ioab :
„Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului ?” (II Samuel 20 : 19)
Contează oare ce fac cu proprietăţile (lucrurile, bunurile) pe care le am în posesie ? Da. Ioab tocmai era gata să dărâme o cetate …
Ce spune Biblia în acest domeniu ? Trebuie să fim buni adminstratori ai lucrurilor pe care le avem !
- Tot ce deţinem este o moştenire. De ce este folosit cuvântul moştenire ? În Dicționarul limbii romîne literare contemporane (1955 – 1957) cuvântul moştenire este definit astfel : „Avere, bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesia altcuiva”. Apostolul Pavel întreba : „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit ?” (I Corinteni 4 : 7) Cumva, putem spune că Ioan Botezătorul a adus o completare la această întrebare … dinainte ca ea să fie pusă : „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”. (Ioan 3 : 27) Nu trebuie să uităm că noi am venit pe pământ fără a avea nimic cu noi … tot ce deţinem sunt moşteniri (nu discutăm aici cum intrăm în posesia lor).
- Nu ţinem la lucruri, dar avem grijă de ele, nu le risipim. În Vechiul Testament găsim o întrebare pe care Iefta i-o adresează împăratului Amoniţilor : „Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoş, nu vei stăpâni ? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim ?!” (Judecători 11 : 24)
- Trimitem dincolo … cât putem ! „Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea”. (I Timotei 6 : 7) Nu putem să luăm la plecare, dar putem trimite dincolo, înainte de plecare, de deces ! La un moment dat, Domnului Isus a avut un dialog cu un om : „Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis : „Îţi lipseşte un lucru ; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă”. (Marcu 10 : 21) Iar sfatul acesta nu a fost numai pentru omul respectiv, ci este şi pentru urmaşii Domnului Isus : „Şi Eu vă zic : faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice”. (Luca 16 : 9)
STUDII ASEMĂNĂTOARE :