193 I 2023. FALSUL POST ȘI ADEVĂRATUL POST
I Podcast I Pasaje Biblice : Isaia 58 : 1 – 11 I Isaia 58 : 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 12 Iulie 2023 I
Când ne referim la botezul în Duhul Sfânt trebuie să reamintim faptul că principalul dușman al creștinului este firea lui pământească.
Una dintre cele mai bune metode de apropiere de Dumnezeu este postul, iar în Isaia 58 : 1 – 11 este descris postul real care este numit Adevăratul post.
Dar adevăratul post nu constă doar în abstinenţa de la mâncare și apă pentru o anumită perioadă de timp (iar în acest timp omul să fie foarte nervos din cauză că este flămând) ci pleacă de la un suflet curat, care nu face rău altcuiva.
Pentru ca postul să fie bine primit şi pentru ca Dumnezeu să-mi dea răspuns (la cererea cu care vin la EL), trebuie ca mai întâi să-mi rezolv problemele spirituale pe care le am cu cei din jurul meu dar şi să fac bine celor care au nevoie de ajutor.
În prezentul studiu, cu ajutorul Lui Dumnezeu vom face o scurtă exegeză a versetului din Isaia 58 : 6.
Reamintim faptul că exegeză înseamnă ce înțelegea destinatarul inițial al unui cuvânt din Biblie.
Știm că la ora actuală se spiritualizează mult și aceste versete din Isaia 58 : 6 – 7, dar ele sunt explicate în așa fel încât ajung să spună ceea ce nu le spuneau de fapt destinatarilor inițiali care erau din poporul Evreu și care au trăit în urmă cu aproximativ două mii șapte sute de ani, iar aceasta înseamnă o denaturare a Cuvântului Lui Dumnezeu.
Dar să ne întoarcem puțin la acele vremuri. Isaia a trăit aproximativ între anii 739 și 681 î.H. (înainte de Christos). Despre Isaia se știe că ar fi trăit cu aproximativ treizeci de ani înaintea lui Ieremia.
În anul 722 î.H. poporul Israel a fost dus în robia asiriană iar poporul din Iuda nu știa că peste aproximativ o sută șaptesprezece de ani (în anul 605 î.Hr.) aveau să fie duși în robia babiloniană primii deportați din Împărăția lui Iuda.
Împărăția lui Iuda mai avea foarte puțin din existența ei, iar Dumnezeu voia ca ei să își schimbe în bine viața și modul lor de comportare.
Cu privire la post, Dumnezeu a vorbit astfel :
„Iată postul plăcut Mie : dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug ; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost ; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău”. (Isaia 58 : 6 – 7)
Să observăm numai versetul șase în care se spune despre :
1. „dezleagă lanţurile răutăţii”. Conform Lexiconului Biblic expresia „lanțurile răutății” se referă la „obligațiile crude ale cametei și asupririi” și erau acele obligații nedrepte și nelegiuite, stârnite prin forță sau cu frică. Existau oameni pe care omul religios care postea îi obliga să plătească bani pe care datornicii lui nu-i puteau plăti. Dar sensul cuvântului „lanț” este cel de „împrumut” pe care omul respectiv a fost forțat să îl facă deși el era într-o incapacitate completă de a-și îndeplini obligațiile.
2. „deznoadă legăturile robiei”. Această expresie „legăturile robiei” se referă la : „poverile economice nedrepte. Legăturile robiei (în ebraică) erau „acele multe legături de scripte cum sunt chitanţe, ipoteci, rate şi recipise pe care le aveau cămătarii” … israeliţilor nu le era îngăduit să ia dobândă de la fraţii lor (Exodul 22 : 25), dar în starea lor apostată ei adoptaseră căile lumii”. (Studii biblice pentru școala duminicală, William Carey Moore, editor, Societatea Misionară Română, vol. IV, 1986, pp. 260 – 261)
3. „dă drumul celor asupriţi” [datoria neplătită aducea pierderea libertăţii. „În Palestina [iudeul] îşi vindea întâi vitele, casa şi în cele din urmă se vindea pe sine însuşi creditorilor lui”. (S.B.Ş.D., vol. IV, p. 261] şi
4. „rupe orice fel de jug”. „În Scripturi, un jug, este un simbol al asupririi, iar ideea aici este că ei trebuiau să înceteze orice asuprire și să-i readucă pe toți la drepturile lor egale”. (Lexiconul Biblic)
Din cele patru cerințe notate mai sus, este foarte clar că principala piedică în apropierea omului de Dumnezeu era chiar caracterul celui care avea relații rele din cauza administrării greșite a banilor.
Oare nu cumva avem și noi lcruri pe care trebuie să ni le rezolvăm exact în domeniul financiar ?
Alte tipuri de post (de renunţare) sunt :
- postul de televizor,
- de internet,
- de jocuri
- și de orice dependență care îmi face rău dar mie îmi place să înfăptuiesc acel lucru.
Doamne Isuse, dă-mi harul nu numai de-a nu face rău nimănui, ci mai mult de-a face binele pe care TU mi-l ceri iar atunci când voi posti să am parte de răspunsuri extraordinare la rugăciunile pe care le fac ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download