188 I 2023. CE SĂ FAC PENTRU A FI ÎMBRĂCAT CU PUTERE DE SUS [Luca 24.49–52 I Matei 16.24 I Faptele Apostolilor 1.14]

188 I 2023. CE SĂ FAC PENTRU A FI ÎMBRĂCAT CU PUTERE DE SUS ?

I Podcast I Pasaje Biblice : Luca 24 : 49 – 52 I Matei 16 : 24 I Faptele Apostolilor 1 : 14 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 07 Iulie 2023 I

Botezul în Duhul Sfânt este cumva exact inversul dezgolirii primilor doi oameni din Eden. Acolo, Adam Și Eva au devenit oameni goi, fără Dumnezeu dar din momentul botezului în Duhul Sfânt, creștinul devine plin de Dumnezeu.

În Luca 24 : 49 – 52 este descrisă Înălțărea la Cer a Domnului Isus, un eveniment oarecum asemănător celui petrecut când Ilie a fost răpit la Cer.

Chiar înainte de plecarea Lui De pe pământ, Domnul Isus le-a spus ucenicilor Lui :

Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu ; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie”.


Ce să fac eu pentru a fi îmbrăcat cu putere din Duhul Sfânt ?

1. Aleg să calc exact pe urmele Domnului Isus. EL este Cel care S-a înălțat la Cer

În Matei 16 : 24 scrie că :

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi : „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.

Și Elisei a trebuit să renunțe la viața de dinainte și să meargă după Ilie (I Împărați 19 : 19 – 21) iar el care era cineva a ajuns să fie slujitorul lui Ilie (II Îpărați 3 : 11).


2. Să privesc numai la EL

În Evrei 12 : 2 – 3 scrie :

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre”.


3. Să cer puterea Duhului Sfânt şi să stăruiesc în rugăciune până o primesc

În Faptele Apostolilor 1 : 14 și scrie despre urmașii Domnului Isus că :

Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri …”.

Cât au stăruit ? Zece zile, iar în Faptele Apostolilor 2 : 1 – 4 scrie ce s-a întâmplat după aceea deoarece ei la fel ca Elisei au cerut un lucru greu dar nu s-au dat bătuți așa că :

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească”.


Dacă vreau să fiu botezat în Duhul Sfânt trebuie să urmez același procedeu și Dumnezeu să-mi dea și mie Harul de-a fi botezat în Duhul Sfânt ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :