182. STĂRILE SUFLETEȘTI 3. VÂNTURI, VALURI ȘI CORĂBII
I Podcast I Pasaje Biblice : Iacov 1 : 6 – 9 și 3 : 4 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 01 Iulie 2022 I
Într-o cană dacă torni apă rece ea va deveni rece (indiferent de cât de caldă a fost înainte), dar dacă torni apă fierbinte, pereții ei vor deveni fierbinți.
Ea nu are nici capacitatea unui termos (care indiferent de temperatura exterioară va menține la aceeași temperatură lichidul turnat în el), nici capacitatea unui frigider (de-a menține o temperatură scăzută) dar nici capacitatea unui fierbător (de-a ridica temperatura lichidului pus în el).
Așa suntem și noi oamenii. Din firea noastră, suntem foarte ușor de influențat înspre rău și aceasta în special prin ceea ce ni se întâmplă din exterior.
Omul este comparat în Biblie cu o corabie. De ce ? În general corăbiile se deplasau prin forța vântului, fără de care nu puteau face nimic. Dar conta să fie un vânt favorabil (care să bată înspre direcția dorită) și nu o furtună.
De aceea vom folosi metafora corabiei și vom vorbi despre :
VÂNTURI, VALURI ȘI CORĂBII
Vom începe cu o întrebare : „Eu sunt un val sau sunt o corabie ?”
În Biblie creștinul este comparat cu o corabie care are o țintă precisă. A plecat din punctul a și merge spre punctul b (spre Cer).
Dar corabia plutește pe o mare pe care bat tot feluri de vânturi iar creștinul nu-și poate permite să se lase în voia oricărui vânt (de învățătură) ci își va adapta pânzele în funcție de direcția vântului pentru a se folosi el de vânt nu pentru a se folosi vântul de el.
Omul care este stăpân pe sine este descris ca fiind „o corabie” care se folosește de suflul vânturilor pentru a merge spre ținta propusă (adică cumva putem spune că stăpânește vânturile nu se lasă dus de ele, ca o corabie în derivă).
Iar Iacov a scris (în Iacov 3 : 4) :
„Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului”.
Noi accentuăm faptul că în context, Iacov vorbește în special despre puterea cuvântului rostit, dar folosind metafora corabiei (în cazul omului limba fiind „cârma” care decide direcția de deplasare) să nu uităm că orice corabie este mânată de un vânt, iar omul își va folosi limba („cârma”) fiind foarte influențat de ce „vânt” bate spre el în momentul respectiv.
Dar tot Iacov care a vorbit despre corabie (în capitolul 1 : 6 – 9) a mai folosit o altă comparație :
„ … cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale”.
O caracteristică a unui copil este faptul că este ușor de influențat, el fiind ca „o pietricică” în timp ce un om mare este ca „o stâncă”.
Despre stâncă, Domnul Isus a spus :
„Şi Eu îţi spun : tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”. (Matei 16 : 18 – 19)
Referindu-se la creșterea și la statura spirituală, apostolul Pavel a scris :
„până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos ; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire ; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos”. (Efeseni 4 : 13 – 15)
Vorbind despre stările sufletești trebuie să amintim ceva (ce vom detalia într-un studiu următor). Prin natura lui, copilul mai întâi vorbește, apoi simte și după aceea gândește. Și poate regretă cuvintele pe care le-a spus fiind influențat de sentimentele, de stările de moment, provocate de altcineva.
În I Corinteni 13 : 11, apostolul Pavel și-a notat ceva din trecutul lui și a scris că atunci :
„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil ; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc”.
Lipsa de maturitate spirituală sau de maturizare interioară (care se poate observa și la oamenii mari, la adulți) se manifestă prin trecerea de la rece la cald, de la senin la furtună, de la liniștit la aprins de mânie într-un timp foarte scurt.
Este evident că aceasta ține și de structura psihică a omului, deoarece un om coleric se va aprinde mult mai ușor decât un om care este flegmatic (de exemplu), dar prin nașterea din nou aceste tipuri de oameni sunt modificate, oricare om devenind după aceea un om nou prin primirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos !
Dar scopul nostru este maturizarea. Benzinei îi dai foc ușor, dar dacă este amestecată cu apă se va aprinde mai greu, iar dacă în vasul respectiv ai numai apă, lichidul nu va mai lua foc deloc ci va fi de folos pentru stingerea altor incendii.
Cumva așa putem asemăna creșterea spirituală care se manifestă printr-o tot mai mică putere de influențare a factorilor exteriori, iar creștinul Îi va fi tot mai de folos Domnului Isus și nu sieși cum este un creștin care este copil din punct de vedere spiritual.
De aceea, în încheiere să ÎL rugăm pe Domnul Isus conform versetului scris în Coloseni 2 : 19.
„Doamne Isuse, ajută-ne să ne ținem strâns de Tine, Capul Bisericii din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. Amin !”
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download