10. 170.000 de euro sau Cadoul lui Iacov pentru Esau
I Podcast I Pasaj Biblice : Geneza 32 : 13 – 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 10 Ianuarie 2022 I
Există cel puţin trei feluri de oameni :
1. zgârciţi (Iuda Iscarioteanul),
2. darnici (Iacov numit mai apoi Israel) şi
3. risipitori (fiul risipitor).
Opusul lui Iuda Iscarioteanul a fost Iacov. Pentru a-şi reface relaţiile cu fratele lui, el i-a făcut lui Esau un cadou extrem de costisitor.
În schimb Iuda şi-a stricat relaţiile de prietenie pentru câţiva bănuţi. Cât de diferiţi putem fi noi oamenii !
[Nu ar fi lipsit de interes să ne gândim şi câţi ani trăieşte darnicul şi cât (şi mai ales cum) trăieşte zgârcitul].
O a treia categorie de oameni (pe care doar o amintim) este cea a risipitorilor. Cineva spunea :
„Cine are bani şi nu ştie ce să facă cu ei să cumpere porumbei şi să-i lase să zboare”.
Cu o zi înainte de întâlnirea cu Esau, Iacov i-a pregătit fratelui lui, un dar. Oare ce valoare ar avea, acest cadou în banii noştri, la ora actuală, azi 10 Ianuarie 2022 ?
Menţionăm că acest calcul a fost făcut ţinând cont de preţurile animalelor de pe piaţa liberă, iar în obţinerea rezultatului final am folosit preţul mediu / spre cel mai mic, nu preţul maxim (în special în cazul cămilelor, care constituie un subiect foarte vast).
În Geneza 32 : 13 – 15 scrie că Iacov :
„A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau :
două sute de capre şi douăzeci de ţapi, [o capră costă 300 de lei, un ţap se vinde cu 500 – 1.000 de lei]
două sute de oi şi douăzeci de berbeci, [o oaie valorează în medie 300 de lei, iar un berbec se vinde cu 350 – 1.300 de lei]treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, [o cămilă costă cât 36 de oi sau de capre în Africa. În America de Nord costă între 5.000 şi 20.000 de dolari iar în Australia valorează între 500 – 3500 de dolari americani. În Israel costă între 2.300 şi 2.900 de dolari. În Arabia costă între 3.000 şi 20.000 de lei, dar cele de rasă pot costa extrem de mult. Un preţ mediu în Arabia poate fi de 3.000 de euro. De ce ? Cămilele se înmulţesc foarte greu. O cămilă fată un pui o dată la trei ani. De aceea şi carnea de cămilă este foarte scumpă].
patruzeci de vaci şi zece tauri, [o vacă valorează aproximativ 3.000 de lei, iar un un taur se vinde cu aproximativ 4.000 de lei]
douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi [o măgăriţă se vinde cu aproximativ 1.500 de lei, iar un măgar costă între 400 – 700 de lei]”.
Darul era echivalentul a peste 850.000 de lei (adică 170.000 de euro) ! Şi trebuie să ţinem cont, că de turmele acestea se ocupau robii lui [Iacov]. Valoarea lor, nu a fost calculată … este imoral să încerci să afli, cât costă un om !
Practic cadoul lui Iacov, era atât de mare încât Esau putea să obţină din el un venit, din care putea să trăiască în lux, toată viaţa lui … doar comercializând laptele de cămilă deoarece o cămilă dă între cinci şi treizeci de litri de lapte pe zi.
Amintim aici că laptele de cămilă este foarte scump : un litru de lapte de cămilă se vinde cu aproximativ 30 de euro în Turcia şi Rusia, (deoarece laptele ajută la tratarea cancerului) De la treizeci de cămile, (despre care se accentuează că erau alăptătoare), producţia zilnică era de minim trei sute de litri / zi, adică 300 x 30 de euro = 9.000 de euro câştig pe zi …
[Prin : „fac două tabere” putem presupune că partea rămasă lui, nu era mai mică decât partea dăruită lui Esau. În Geneza 32 : 7 – 8 scrie că (după aflarea veştii că fratele lui vine împotriva lui) :
„Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape.”
După ce şi-a împărţit averea şi s-a rugat : „Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau”. Geneza 32 : 13]
Calculele sunt teoretice, dar ne ajută să înţelegem unde a ajuns, Iacov după ce Dumnezeu L-a binecuvântat ! Aşa de binecuvântat era Iacov la întoarcerea spre casă, dar cum era oare în urmă cu douăzeci de ani, când a trebuit să plece de acasă ?
În Geneza 32 : 9 – 10 este notată rugăciunea lui Iacov :
„ … Iacov a zis : „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac ! Tu, Doamne, care mi-ai zis : „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine !”
Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău ; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere”.
- În primul rând, pentru el cei douăzeci de ani, au trecut ca şi cum totul s-ar fi petrecut deunăzi (cu doar câteva zile înainte) … dar aşa a trecut şi trece şi viaţa noastră !
- În al doilea rând, la plecare avea doar un toiag, era sărac lipit pământului … iar acest lucru s-a petrecut la propriu (a se vedea Geneza 28 : 11). Acum era avut … deoarece Dumnezeu l-a binecuvântat ! Oare lucru acesta nu este adevărat şi în cazul nostru ? Ba da !
- În al treilea rând, pe drumul spre viitor, Dumnezeu i-a vorbit, acum el Îi vorbea Lui Dumnezeu !
Dimineaţa, după ce s-a trezit a făcut cadoul menţionat mai sus, pentru a-şi îmbucura şi îmbuna fratele. Buna înţelegere era mai importantă pentru el decât averea …
Concluzii
Iacov este o ilustrare a Harului Lui Dumnezeu de care şi noi am avut parte ! Oare cum eram în urmă cu douăzeci de ani şi cum suntem acum ?
Dar oare cu cine dintre persoanele menţionate la început mă asemăn ? Chiar nu ştiu ?
Doar calculând cum folosesc banii, pot vedea foarte clar cine sunt şi Dumnezeu să mă ajute să schimb în acest an tot ce trebuie schimbat în viaţa mea !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download