175 I 2023. SLUJIREA OAMENILOR SE FACE DUPĂ PLANUL LUI DUMNEZEU NU DUPĂ MINTEA MEA
I Podcast I Pasaje Biblice : Faptele Apostolilor 13 : 36 I Evrei 3 : 13 I Evrei 3 : 15 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 24 Iunie 2023 I
Dumnezeu are un plan după care eu trebuie să slujesc celor din vremea mea care este un timp clar delimitat. În Faptele Apostolilor 13 : 36 sunt notate cuvintele apostolului Pavel care a spus :
„Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea”.
Reamintim faptul că un al șaptesprezecelea beneficiu al trăirii prin credință este chiar acest fapt că prin credință trăim cu adevărat ! Adică ne bucurăm de viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o și ÎI suntem mulțumitori pentru țara în care a ales să ne naștem, pentru familia în care ne-a adus pe lume (cum se mai spune), pentru localitatea în care suntem, pentru Biserica în care ne-a adus la mântuire, pentru familia pe care ne-a dăruit-o, pentru locul de muncă pe care îl avem … pentru tot ce suntem, pentru tot ce știm și pentru tot ce facem !
Slavă Lui Dumnezeu !
Dar să revenim la cuvintele citate mai devreme :
„Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea”. (Faptele Apostolilor 13 : 36)
Din acest verset putem desprinde trei adevăruri (pe care astăzi doar le vom aminti) :
1. este nevoie de slujire iar despre David scrie că : „a slujit” (și vom vedea ce înseamnă „a sluji”),
2. viața este precis delimitată în timp iar David a slujit : „celor din vremea lui” ,
3. Dumnezeu are un plan pentru viața fiecărui om și notăm că David a slujit : „după planul lui Dumnezeu” nu oricum .
Finalul va fi pentru toți oamenii la fel exact cum scrie despre David va fi scris și despre fiecare din noi, iar dacă nu vom avea parte de Răpire se va spune :
„a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea”.
Sfârșitul vieții de pe pământ este clar stabilit pentru fiecare om. Ce contează este ca și eu :
- să slujesc adică să fiu la dispoziție celor la care Dumnezeu mă trimite nu acolo unde mă trimit eu singur,
- să știu că mai am la dispoziție (cel puțin teoretic) doar atâția ani câți mai sunt până împlinesc șapte zeci de ani (bineînțeles, dacă Domnul va vrea),
- să aflu care este planul Lui Dumnezeu pentru mine și să trec la treabă cât se poate de repede !
Ce înseamnă aceasta ?
Chiar de azi, mai precis de acum ! În Evrei 3 : 13 scrie :
„ … îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice : „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului”.
Iar în Evrei 3 : 15 avem o completare :
„ … câtă vreme se zice : „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
Sunt notate două piedici care stau în calea supunerii imediate :
- păcatul și
- răzvrătirea personală …
Doamne Isuse ajută-mi să Te ascult și Te rog, să-mi dai izbândă prin Duhul Sfânt în dorința mea de-a trăi după voia Lui Dumnezeu ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download