171. FRICA 4. CUM MĂ COMPORT CÂND ÎMI ESTE FRICĂ? [Numeri 22.1-14]

171. FRICA 4. CUM MĂ COMPORT CÂND ÎMI ESTE FRICĂ ?

I Podcast I Pasaj Biblic : Numeri 22 : 1 – 14 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Iunie 2022 I

Frica îmi arată că în sufletul meu am o problemă pe care pot să o rezolv sau pot să mă fac că nu am nicio problemă, folosind tot felul de metode prin care să maschez realitatea.
Dar să nu uit că un bolnav până nu-și recunoaște starea, nu va apela la tratament. Va fi tot bolnav și se va afla exact în situația descrisă în Ioan 9 : 41, unde sunt notate cuvintele Domnului Isus spuse unor oameni care erau bolnavi din punct de vedere spiritual și aveau mare nevoie de Isus (dar ei considerau că sunt bine) :

Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat ; dar acum ziceţi : „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne”.


III. Cum mă comport atunci când mi-e frică de ceva ? Mă adâncesc în frică sau lupt contra ei ?

Am putea spune că frica este o stare de mijloc, de cumpănă. Primul pas este grija (îngrijorarea) apoi se ajunge la frica interioară din care se poate merge ori spre eliberare ori spre robie.

Conform DEX, 2009 :

  • Grija este o : „Teamă sau neliniște pricinuită de o eventuală primejdie sau întâmplare neplăcută; îngrijorare”, dar
  • Frica este o : „Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj”.

Revenim la întrebarea anterioară :

Cum mă comport atunci când mi-e frică de ceva ? Mă adâncesc în frică sau lupt contra ei ?


Pot alege să fac exact ce a făcut și Balac și să :

1. Îl stresez pe un om al lui Dumnezeu cu problema mea (Numeri 22 : 7 – 13).
2. Irosesc resursele într-un mod inutil : oameni, bani, timp ! (Numeri 22 : 14).
3. Realizez pe moment că nu aşa mi se rezolvă problema, că nu procedez bine … dar să nu dau înapoi ci să reiau totul mergând pe-o cărare deja bătătorită, în loc de-a face altceva ce n-am mai făcut până acum! Balac, de exemplu și-a trimis iar oamenii după Balaam etc. (a se vedea Numeri 22 : 15 – 17)


Cum se rezolvă problema ?

Balac putea să facă altceva deoarece pentru a scăpa de frică trebuie ca frica să fie înfruntată direct ! Doar așa omul poate realiza că starea de neliniște din el este ceva total rupt de realitatea care este cu totul alta.

Ce ar fi trebuit să facă Balac ? Să meargă la Moise și să discute direct. Atunci ar fi aflat și ar fi realizat că poporul Evreu nu vrea război și și-ar fi dat seama că tot ce și-a imaginat el … era numai în sufletul și în mintea lui nu în realitate. Realitatea era alta.


Îmi înfrunt frica, de exemplu frica de oameni (în cazul lui Balac). În Proverbe 29 : 25 scrie că :

Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă”.

Pare simplu dar nu este deloc așa dar un creștin ÎL are în ajutor pe Domnul Isus, pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeu !

În Ioan 8 : 36, apostolul Ioan a notat cuvintele Domnului Isus :

Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”.

Dacă constat că am frică sau doar sunt îngrijorat și nu știu ce să fac trebuie să procedez cu sufletul cum procedez cu trupul : să merg la doctor. Să cer ajutor de specialitate.

Dacă nu voi face așa ceva, eu pot fi un creștin care merge la Biserică, îmi face temele zi de zi (citesc din Biblie, ÎL rog pe Dumnezeu, postesc, fac bine altora) dar în sufletul meu voi trăi cu frica de oameni sau de întuneric sau de moarte etc.

Și în tot acest timp, Dumnezeu ar vrea ca eu să fiu liber, să nu transport în sufletul meu poveri inutile, care doar mă apasă în interior.

Ce este bine să știu ? Exact ce a spus Iov :

„Ştiu că Tu poţi totul …”. (Iov 42 : 2) Dumnezeu poate face orice, oricând, pentru oricine. Trebuie însă ca persoana respectivă să ÎI ceară ajutorul.

Azi să ÎL rog pe Dumnezeu … și acum, exact cum scrie în Psalmi (61 : 2) :

De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic : „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine ! Doamne Isuse, Te rog scoate-mă din situațiile grele prin care trec și du-mă într-o altă stare spirituală, sufletească și fizică așa încât să trăiesc viața pe care mi-ai dat-o plin de bucuriea mântuirii Tale ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :