140 I 2023. NECAZURI. PERSECUȚIA PENTRU CREDINȚĂ (II)
I Podcast I Pasaje Biblice : Faptele Apostolilor 14 : 4 – 5 I Faptele Apostolilor 14 : 19 I Luca 13 : 34 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Mai 2023 I
Persecuția pentru credință este doar unul dintre necazuri. Dar ceea ce este mai important de știut este cum ne vine Dumnezeu în ajutor atunci când trecem printr-un necaz, deoarece chiar dacă Dumnezeu îngăduie anumite necazuri, trebuie să fim deplin convinși că întotdeauna EL va avea ultimul Cuvânt … chiar dacă în unele cazuri cum a fost în viața lui Ștefan, aparent totul se termină, cum nu se poate mai rău deși în realitate totul se termină cu un sfârșit glorios și cu primirea omului Lui Dumnezeu în slavă !
Astăzi vom aminti ultimele cinci faze ale pesecuției și anume :
- dezbinarea,
- decizia de-a apela la violență,
- insolența,
- ațâțarea și
- uciderea cu pietre (eliminarea fizică).
Dar un creștin poate avea parte de oricare dintre cele zece faze notate în Faptele Apostolilor capitolele 13 și 14, metode pe care este bine să le cunoaștem pentru a înțelege că trecem prin necazuri care nu sunt întâmplări ci lucruri bine planificate făcând parte din persecuția împotriva creștinilor.
6. Dezbinarea
În Faptele Apostolilor 14 : 4 scrie că :
„Mulţimea din cetate s-a dezbinat : unii erau cu iudeii, alţii cu apostolii”.
Pentru a dezbina în greacă este folosit schizó „a despica, a împărți, a sfâșia”. S-ar putea traduce cu a împărți în facțiuni.
Verbul schizó a fost folosit de exemplu atunci când soldații romani vorbeau despre cămașa Domnului Isus că nu ar fi bine să o sfâșie, să nu producă o ruptură întregului [a se vedea Ioan 19 : 24].
7. Decizia de-a apela la violență
În Faptele Apostolilor 14 : 5 este notat pasul următor :
„Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare [gr. hormé], ca să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre”.
Cuvântul grecesc hormé înseamnă : „o mișcare rapidă înainte, avânt, asalt”. Se referă la impulsul violent de-a face o mișcare ostilă împotriva apostolilor, era acel moment al deciziei de-a trece la fapte de violență.
8. Insolență (batjocorirea în traducerea Cornilescu)
În traducerea Cornilescu scrie că :
„Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare ca să-i batjocorească [gr. hubrizó „a insulta, a trata cu insolență”] şi să-i ucidă cu pietre”. (Faptele Apostolilor 14 : 5)
Gr. hybrizó înseamnă : „a se revolta, a indigna, a insulta” dar aici are sensul de : „a maltrata”. Dar acest cuvânt merită o atenție specială, de aceea vom reda care sunt sensurile lui conform Lexiconului Biblic.
Gr. hybrizó înseamnă :
„a aduce pierderi, mai ales a prejudicia reputația cuiva (numele bun, onoarea); a-i jefui pe o persoană de ceea ce îi aparține de drept”.
Acest cuvânt care are ca înțeles :
„rănirea în mod deliberat, cu răutate” se referă la maltratarea oamenilor, folosind tactici neloiale pentru a provoca un rău nemeritat. Aceasta exprimă lucrarea „cuiva a cărui insolență și dispreț față de ceilalți izbucnesc în acte deznădăjduite și scandaloase”.
Dacă ne referim aici de exemplu la luarea copiilor unei familii creștine putem înțelege mai bine ce înseamnă insolența, adică vorba sau purtarea obraznică care arată disprețul promovat împotriva creștinilor și la ora actuală.
9. Ațâțarea
În Faptele Apostolilor 14 : 19, este notată o altă fază a persecuției :
„Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei care au aţâţat [gr. peithó] pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit”.
Gr. Peithó înseamnă a convinge, a avea încredere. Reamintim că în Grecia antică Peitho (Persuasiunea) era zeița seducției, a ademenirii, a puterii de convingere.
10. Uciderea cu pietre
Eliminarea fizică este ultimul pas al pesecuției. În Faptele Apostolilor 14 : 5 scrie că :
„Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare ca să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre [gr. lithoboleó]”.
Gr. lithoboleó înseamnă literal : „a arunca cu pietre, a ucide”. Dar Domnul Isus a proorocit astfel :
„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine ; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut !” (Luca 13 : 34)
Proorocia despre uciderea cu pietre s-a împlinit la uciderea lui Ștefan care este descrisă în Faptele Apostolilor 7 : 58 – 60 …
Dar finalul este notat în Faptele Apostolilor 14 : 19 – 22 unde scrie că :
„ … după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor.
El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”.
Persecuția, indiferent de forma pe care o experimentăm (fie că este la nivel prihologic sau la nivel de suferințe fizice) nu ne poate împiedica să ne ducem la bun sfârșit lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o dacă noi vrem să ÎL ascultăm pe Dumnezeu ! Și Dumnezeu să ne ajute la aceasta ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download