Doi tineri se pregăteau într-o dimineaţă de vară să suie un vârf de munte. Neîncercând ei încă asemenea osteneală, au plecat cu spor şi cântând.
În acelaşi timp plecă spre munte şi un bătrân, cu paşi liniştiţi. Tinerii îl priveau zîmbind, şi râdeau de el, când rămânea în urma lor. Trecură zece minute şi bătrânul li se părea ca o furnică, atât de mult rămăsese în urma lor.Dar dela un timp se schimbă situaţia. Tinerii se osteniră şi tot la cinci minute făceau pauze, la început mai scurte mai târziu mai lungi, iar apoi se opriră.
La ameaz pe când se odihneau, iată că se iveşte şi bătrânul cu paşi liniştiţi şi trecând pe lângă dânşii, i-a lăsat înapoi. După un timp oare care iarăşi le apăru ca o furnică. Acum nu mai râdeau de el, acum li s-au deschis ochii şi lăudau cumpătul lui.
În Eclesiastul 9 : 11 scrie :„Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi, bogăţia, nici cei învăţaţi, bunăvoinţa …”. (Sursa foto : adventure.nationalgeographic.com)