133. SPALĂ-MI BLANA … DAR SĂ N-O UZI ! II. ASUMAREA PĂCATULUI ÎNFĂPTUIT [Deuteronom 30.1-10]

133. SPALĂ-MI BLANA … DAR SĂ N-O UZI ! II. ASUMAREA PĂCATULUI ÎNFĂPTUIT

I Podcast I Pasaj Biblic : Deuteronom 30 : 1 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 13 Mai 2022 I

Dumnezeu le-a spus viitorul dinainte, celor din poporul Evreu. EL ştia ce vor alege (şi ce vor face), nu ce doreau (ce îşi propuneau) să facă, iar în funcţie de alegerile lor aveau să fie şi intervenţiile Lui Dumnezeu în viaţa lor, fie prin binecuvântare fie prin blestem, pentru aducerea copiilor Lui la EL şi la ascultarea de DUMNEZEU !

De ce spunem şi de ce ne amintim ce li s-a întâmplat copiilor Lui Dumnezeu din poporul Evreu ? Sunt cel puţin trei motive :

  1. Ca să învăţăm de la ei. Lucrul acesta este accentuat de apostolul Pavel în I Corinteni 10 : 6 unde scrie : „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei”. Iar în I Corinteni 10 : 11 scrie : „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor”.
  2. Ca să nu ne înşelăm cu ideea că Domnul este bun şi indiferent de ceea ce vom face, nu ni se va întâmpla nimic.
  3. Pentru a trăi în sfinţenie, o viaţă liniştită fără situaţii delicate şi dificile …

I. Păcatul (regretul, căinţa)

Păcatul trebuie recunoscut iar viaţa de credinţă se poate relua şi relaţia cu Dumnezeu poate fi refăcută prin recunoaşterea păcatului, prin mărturisire şi cererea iertării Lui Dumnezeu …

Apostolul Ioan a scris :

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage ; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.

Este un păcat care duce la moarte ; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este păcat ; dar este un păcat care nu duce la moarte”. (I Ioan 5 : 16 – 17)


II. Consecinţele păcatului

În Deuteronom 30 : 1 scrie :

Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul Dumnezeul tău … ”.

În Numeri 32 : 23 scrie :

Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”. (Cuvintele acestea sunt spuse, celor trei seminţiile stabilite pe partea cealaltă a Iordanului, înainte de cucerirea Canaanului).

Prin Moise, Dumnezeu le-a spus copiilor Lui, că păcatul este urmat de consecinţe … Au trecut anii (probabil douăzeci de ani) şi în cartea Iosua (24 : 29), găsim scris că :

„ … Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani”. Se consideră că avea aproximativ nouăzeci de ani, înainte de intrarea în Canaan.

Iar după cucerirea Canaanului înainte de-a muri şi Iosua (la fel ca Moise) şi-a îndemnat contemporanii (avertizându-i tot odată) astfel :

„ … alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi : sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” … ”. (Iosua 24 : 15)

Urmările păcatului înfăptuit în ascuns pot fi neaşteptate … Şi exact aici este problema. Păcatul ajunge până sus la Dumnezeu, de aceea trebuie mărturisit şi este nevoie de iertarea Lui Dumnezeu.

În Exod 22 : 9 scrie :

În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice : „Uite-l !” – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu ; acela, pe care-l va osândi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său”.


III. Iertarea

În I Ioan 1 : 7 scrie :

Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii ; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat”.

Ce se înţelege prin iertarea Lui Dumnezeu ?

A ierta înseamnă :

A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva ”. (DEX, 2009)

Înţelegem că prin cuvintele scrise în Deuteronom 30 : 1 – 10, Dumnezeu şi-a îndemnat poporul (pe copiii Llui Israel) la pocăinţă, la întoarcerea la El, (pe cei care aveau să regrete), asigurându-i de faptul că El îi va reprimi !

În Ioan 6 : 37 şi versetul 40, Domnul Isus a promis că :

pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară … Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică ; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” …”.


Doamne ajută-ne şi Doamne dă izbândă ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :