117. ÎNTUNERICUL SPIRITUAL [Luca 7.18-23]

117. ÎNTUNERICUL SPIRITUAL 

I Podcast I Pasaj Biblic : I Luca 7 : 18 – 23 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 27 Aprilie 2022 I

Din punct de vedere spiritual fiecare credincios va avea în viaţă perioade de întuneric în care Dumnezeu nu-i va răspunde la întrebările pe care şi le pune, fiindu-i testată credinţa.

În Matei 28 : 20 Domnul Isus a spus : „Eu sunt cu voi în toate zilele …”. Ce este important ?

Să cred că Domnul Isus este cu mine, deoarece a promis clar acest lucru chiar dacă Îi vorbesc prin rugăciune iar EL nu-mi vorbeşte.
Examenul va trece, iar lumina spirituală, liniştea şi pacea din suflet vor reveni !


De o astfel de perioadă de întuneric spiritual a avut parte şi Ioan Botezătorul fiind descrisă în exemplul următor.

Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe :

Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul ?” Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis : „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm : „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul ?”

Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis :

„Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit : orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire”. (Luca 7 : 18 – 23)


În context scrie că :

Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri”. (Luca 7 : 18)

Despre ce lucruri ? În versetele din Luca 7 : 11 – 17 este descrisă învierea fiului văduvei din Nain, iar Luca notează că :

Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile. Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri”. (v. 17 – 18) ! După ce a auzit aceste veşti, Ioan şi-a trimis ucenicii să-i aducă un răspuns de la Domnul Isus !

Ioan Botezătorul era închis pe nedrept şi I-a pus Domnului Isus o întrebare care îl frământa, dar Domnul Isus nici măcar nu i-a dat un răspuns direct la întrebare, (într-un mod personal), ci a lăsat la latitudinea trimişilor ce să-i spună lui Ioan din tot ce au văzut !

Domnul Isus putea foarte bine să îi răspundă :

Eu sunt Mesia, Eu sunt Cel aşteptat”.

Luca relatează că :

După ce au plecat trimişii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan … Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el”. (Luca 7 : 24, 28)


Domnul a vorbit despre Ioan şi le-a spus clar celor prezenţi cât de mult îl aprecia … dar lui Ioan nu i-a vorbit ! Ioan Botezătorul trecea în acele momente prin testarea credinţei lui !

Acestea sunt perioadele de întuneric spiritual în care omul nu mai vede nicio ieşire din situaţia prin care trece, iar Dumnezeu nu vrea să îi vorbească !


[De fapt, în ce ar mai consta examenul, dacă profesorul i-ar spune dinainte elevului răspunsul la întrebările testului pe care urmează să îl dea ?]


Iov spunea :

Mi-a tăiat orice ieşire, şi

nu pot trece ;

a răspândit întuneric pe cărările mele”. (Iov 19 : 8)

În perioadele bune, situaţia lui Iov era cu totul alta :

… candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric !” (Iov 29 : 3)


Care este totuşi sfatul lui Dumnezeu, pentru cei care trec prin testele Divine ?

Cine umblă în întuneric şi n-are lumină
1. să se încreadă în Numele Domnului şi
2. să se bizuie pe Dumnezeul lui !” (Isaia 50 : 10)

În I Petru 1 : 5 – 7 este scris :

Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi !
În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos”.

În astfel de momente contează foarte mult să ne amintim că :

„ … dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8 : 25, 28)


Vine ziua în care răsare soarele şi pe strada mea ! Şi ÎI mulţumesc Lui Dumnezeu pentru toate încercările ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :