105 I 2024. ÎNCURCAT CU TREBURILE VIEȚII SAU CU ÎNTINĂCIUNILE LUMII [2 Timotei 2.4 I 2 Petru 2.20] 14 Aprilie 2024

105 I 2024. ÎNCURCAT CU TREBURILE VIEȚII SAU CU ÎNTINĂCIUNILE LUMII

I Podcast I Pasaje Biblice : II Timotei 2 : 4 I II Petru 2 : 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 14 Aprilie 2024 I

Încurcat cu treburile vieții sau cu întinăciunile lumii. În Noul Testament, verbul a se încurca este folosit cu referire atât la „treburile vieții” (adică la „ocupațiile de zi cu zi” amintite doar parțial în meditația anterioară) dar și cu „întinăciunile lumii”, acea întrepătrundere a lumii din viața creștinului.

În original, pentru „a se încurca” este folosit un cuvânt (gr. emplekó : „a țese, a împleti, adică a se implica”) care se traduce cu :

a se întrepătrunde, adică (în sens figurat) a se implica, a se încurca”.


În Noul Testament, în limba greacă, verbul „a se încurca”, este folosit numai de două ori.

Prima folosire a cuvântului este în II Timotei 2 : 4 iar a doua este în II Petru 2 : 20.


Reamintim că în II Timotei 2 : 4 sunt scrise cuvintele apostolului Pavel, care i-a atras atenția lui Timotei că :

Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste”.

Adică Lui Dumnezeu !

Citind în context, înțelegem că viața de credință înseamnă dedicare, suferință dar și disciplină personală (a se vedea II Timotei 2 : 3 și 5).


Dar verbul folosit pentru „a se încurca” mai este amintit în Noul Testament, doar de apostolul Petru, care referindu-se la credincioși decăzuți din punct de vedere spiritual, a scris acest adevăr :

În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi”. (II Petru 2 : 20)


Astăzi, cu privire la „încurcarea cu întinăciunile lumii”, ne vom limita la a aminti un singur aspect și anume la faptul că orice credincios trebuie să depună un mare efort doar pentru a se menține curat !

În Evrei 12 : 1, este amintită întrepătrunderea răului din viața creștinului și de aceea îndemnul este :

„ … să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”.

Este evident că, pe Calea spre Cer trebuie să ne ocupăm și de lucrurile vieții („treburile vieții” fiind expresia folosită de apostolul Pavel), dar avem nevoie și de îngrijirea părții spirituale a vieții (citirea Bibliei, milostenia, rugăciunea, postul etc.).


Doamne Isuse, ajută-mi și mie ! Amin !


Podcastul poate fi ascultat aici :