I Podcast I Pasaj Biblic : Matei 11 : 18 – 19 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 12 Aprilie 2022 I
În Evanghelia după Matei la capitolul 11 : 18 – 19 găsim scris : „Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic : „Are drac !” A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic : „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor !” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei”.
Care era de fapt adevărul ? Era oare „un om mâncăcios şi băutor de vin” Domnul Isus ?
I. Uneori Isus nu a avut nimic de mâncare … dar nu a mâncat grâu
„Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau. Unii dintre farisei le-au zis :
„Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului ?” Isus le-a răspuns : „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el ?
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii ?” Şi le zicea : „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului”. (Evanghelia după Luca 6 : 1 – 5)
II. Alteori deşi avea de mâncare Domnul Isus nu a mâncat, fiind preocupat de mântuirea sufletelor
În Ioan 4 : 31 scrie că :
„În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau : „Învăţătorule, mănâncă !”
III. A fost şi o a treia situaţie în care Domnul Isus și ucenicii aveau mâncare dar nu aveau timp
În Marcu 6 : 31 este scris :
„Isus le-a zis : „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce”.
În viaţă există momente când un creştin este acuzat pe nedrept. Cel mai bine pentru el este să nu reacţioneze, ci să sufere (să rabde) răul respectiv !
Iacov scria :
„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc”. (Iacov 1 : 12)
Concluzia este scrisă în Evanghelia după Matei 5 : 11 :
„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră !”
Domnul Isus a fost acuzat că este „un om mâncăcios şi băutor de vin”. Nu era o realitate.
Dumnezeu să mă ajute și pe mine și să te ajute și pe tine … indiferent de cât fi de greu în relația cu cei din jur, să merg și să mergi înainte.
Dumnezeu să ne ajute la aceasta ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download