102 I 2023. CE PIETRE ȘI CE ZIDIRI !
I Podcast I Pasaje Biblice : Marcu 13 : 1 I Ioan 12 : 34 I Matei 12 : 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 12 Aprilie 2023 I
Efemeridele sunt un ordin de insecte care nu trăiesc în stare adultă decât o singură zi. Exact așa este și omul. Noi avem o singură zi, cea de azi. De aceea contează ca indiferent de cât de bine sau de cât de rău o duc și în această zi să caut apropierea de Dumnezeu și să fac voia Lui Dumnezeu.
Pentru a ilustra ce înseamnă efemerul (acel ceva de scurtă durată) vom aminti două Temple care într-o zi erau contemporane.
Unul era foarte renumit (și ne referim la Templul din Ierusalim) dar în același timp pe pământ exista un al doilea Templu, care era foarte puțin apreciat și ne referim la Trupul Domnului Isus.
În Marcu 13 : 1 scrie că atunci :
„Când a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui I-a zis : „Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri !”
Cui Îi erau adresate aceste cuvinte ? Domnului Isus. În Ioan 12 : 34 scrie că Domnului Isus :
„Norodul I-a răspuns : „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac ; cum, dar, zici Tu că „Fiul omului trebuie să fie înălţat” ? Cine este acest Fiu al omului ?”
În Matei 12 : 6 sunt notate cuvintele Domnului Isus :
„Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul”.
Iar Ioan a notat că trupul Domnului Isus era un Templu (a se vedea Ioan 2 : 19 – 22). Dar Domnul Isus, EL Cel veșnic nu era așa de vizibil cum era Templul din Ierusalim care era efemer !
Templul din Ierusalim părea a fi veșnic, iar Domnul Isus părea a fi un simplu om, adică ceva efemer. Dar, în realitate Templul din Ierusalim era efemer iar Domnul Isus era Cel veșnic.
Dar oare și eu pot judeca la fel de greșit !
Este evident că da, deoarece aparenţele ne înşeală. Acolo pe vremea aceea era Templul din Ierusalim care era o construcție impozantă care avea să fie distrusă peste puțină vreme dar și era și Templul Trupului Domnului Isus.
Dar Domnul Isus deși este Cel veșnic care avea să moară pentru puțină vreme dar avea să învie … iar EL este viu și azi.
Având în vedere faptul că și noi putem evalua foarte greșit valorile, spre final vom aminti ce este cu adevărat de preț, ce este veșnic sau folosind o expresie Biblică : „rămâne în veac”.
În ce trebuie să investim mai mult ?
1. În relația cu Domnul Isus. În Ioan 12 : 34 scrie că : „Hristosul rămâne în veac”.
2. În binefacere și dărnicie făcute sub călăuzirea Lui Dumnezeu
În 2 Corinteni 9 : 9 scrie :
„A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.”
3. În Cuvântul Lui Dumnezeu
În I Petru 1 : 25 scrie :
„dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie”.
În final, vom aminti I Ioan 2 : 16 – 17, unde apostolul Ioan a scris :
„Căci tot ce este în lume : pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
Şi lumea şi pofta ei trec ; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”.
Doamne Isuse, ajută-mă și pe mine la aceasta, Te rog frumos ! Amin !
Podcastul poate fi ascultat aici :
Podcast: Play in new window | Download