1 I 2023. LA ÎNCEPUT [Ioan 1.1–3 I Geneza 1.1 I Matei 1.1]

1 I 2023. LA ÎNCEPUT

I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 1 : 1 – 3 I Geneza 1 : 1 I Matei 1 : 1 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 1 Ianuarie 2023 I

În Evanghelia după Ioan 1 : 1 – 3 scrie că : „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El ; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”.

Abia după aceste versete putem citi despre al doilea început și anume despre Creație despre care scrie în Geneza 1 : 1 și anume faptul că :

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”.


Dar există și un al treilea început. Acesta este descris în Evanghelia după Matei 1 : 1, unde este consemnată Întruparea Domnului Isus fiind notată :

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”.

Se poate traduce și astfel :

Cartea genealogiei Lui Isus Christos”.

În limba greacă pentru neam sau genealogie este folosit „geneza” care înseamnă „origine” sau „naștere”.

Conform pasajului din Matei 1 : 1 – 17, se poate spune că Geneza Domnului Isus a început cu Avraam și s-a încheiat cu Iosif.

Altfel spus, raportându-ne strict la acest pasaj Biblic, pentru a se ajunge la Întruparea Domnului Isus, Dumnezeu a acționat conform unui plan a cărui desfășurare a început cu aproximativ patru mii de ani înainte de venirea Domnului Isus pe pământ !


ÎI mulțumim frumos Lui Dumnezeu pentru Întruparea, viața, Jertfa, Învierea și Înălțarea Domnului Isus la Cer ! De la început de an să spunem din toată inima : Slavă Domnului !


Podcastul poate fi ascultat aici :