„Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi ?” Iov 10 : 3
Dacă cineva ÎI face voia va ajunge să înţeleagă, să cunoască de ce-urile existenţei de zi cu zi, şi să-L cunoască.
EL este mult mai prezent în viaţa omului, decât realizează omul acest lucru …
Siliţi pentru a pleca pe mare, fără Isus, ucenicii înaintează cu greu, din cauza condiţiilor meteo care erau neprielnice. Ei nu-L vedeau, dar DOMNUL îi vedea că se necăjesc cu vâslirea, şi pe undeva, toate acestea erau din cauza LUI.
Dacă ar fi fost EL cu ei, I) nu ar fi avut probleme, fiindcă Isus avea autoritate şi aupra vântului şi asupra mării, iar valurile nu ar mai fi putut să facă ce voiau ele cu ei … Şi mai exista şi o a doua variantă; II) dacă nu i-ar fi silit să plece, acum ar fi cu EL, pe uscat şi nu i-ar fi afectat furtuna …
Marcu scrie ce s-a întâmplat imediat după prima înmulţire a pâinilor :
„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus pe munte ca să Se roage.Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei” (cap. 6 : 45 – 48).
Marcu observă că atunci : „Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării”, aceasta trebuie că era pe la orele 18. Domnul vedea că ucenicii LUI pentru a-I face voia se necăjesc cu vâslirea, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cum se spune astăzi, deoarece vântul le era împotrivă.
Ca şi cu altă ocazie, Domnul Isus ar fi putut poruncii vântului să se liniştească, de acolo de pe munte, de unde era, (cum avea să o şi facă cu alt prilej pe care îl avem notat de Marcu [în capitolul 4 : 39] :
„a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură !” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare”) … şi totuşi nu a făcut-o. Iar de venit … vine într–a patra strajă din noapte, această fiind undeva între orele trei şi şase dimineaţa, deci după aproximativ nouă ore de necaz şi muncă … timp în care Isus vedea tot ce se întâmplă … şi nu intervine într-un mod fizic, vizibil !
De ce este EL de neînţeles, cu mintea? Fiindcă EL, până la urmă vine la ei, dar nu atât pentru a-i ajuta, ci pentru a fi cu ei. Dacă ar fi vrut să-i ajute, venea mai devreme, nu atunci, când deja erau aproape de mal. I-a ajutat când oricum nu mai prea aveau nevoie de ajutor ! Ioan, care a fost un martor ocular scrie :
„Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau” (Ioan 6 : 21). EL este un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi !
Pentru cei care chiar trăiesc cu EL, acest verset sună (uneori), ca o reclamă electorală. Par a fi doar promisiuni … vorbe goale, care nu au acoperire în viaţa de zi cu zi.
Problema ascultării şi supunerii faţă de un DUMNEZEU care SE poartă aşa, nu este una simplă ! Iar ucenicii LUI cei de azi, vor înţelege aceste cuvinte, atunci când se gândesc la experienţele din viaţa lor !
Parcă, te lasă prea să fii la limită, pentru a binevoi să intervină, deşi EL vede şi faptele dar ştie şi ceea ce este în inima omului când trece prin anumite situaţii, în care are mare nevoie de ajutor, iar Mirele întârzia să vină, deşi, dacă te uitai la ceas lucrul acesta era cât se poate de limpede !
Pentru a ne linişti mintea care ne vine cu tot soiul de îngrijorări, trebuie să vedem cum a reacţionat un alt om al lui Dumnezeu atunci când se afla în necaz, (de data aceasta vinovatul pentru problemele pe care le avea … fiind chiar el) !
David, atunci când a fugit de Absalom, ÎL recunoaşte pe DOMNUL şi în această împrejurare a vieţii lui şi spune:
„Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi şi mă va face să văd chivotul şi Locaşul Lui. Dar dacă va zice: „Nu-mi place de tine”, iată-mă, să facă ce va crede cu mine” (II Samuel 15 : 25, 26).
În acel moment, avea de ales între a forţa cumva prezenţa lui DUMNEZEU, (prin aducerea chivotului cu el, lucru pe care voia să-l facă marele preot Ţadoc), şi a se lăsa în voia lui DUMNEZEU, pe care nu o cunoştea. A ales ca voia LUI să se facă !
Dar, nu trece mult timp şi în viaţa lui intervine Şimei, cu o altă testare, în sensul negativ, de data aceasta. (În Psalmul 42 : 7, fiii lui Core scriu că :
„Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine”, acesta fiind semnul că un credincios se află în încercare … nu scapă de un val … şi vine alt val) !
Despre Şimei, scrie că „ … înainta blestemând şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului” (2 Samuel 16 : 5, 6), iar istoricul mai notează că Şimei „arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf” (v. 13).
Cum am spune la ora actuală, îl provoca. David, avea de partea lui :
1) puterea politică,
2) armata, şi foarte important
3) Legea, care spunea :
„Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău” (Exod 22 : 28).
Din punct de vedere omenesc, (dar şi al Legii), avea dreptate, dacă ar fi decis ca Şimei să fie executat, cum îi cerea Ioab : „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul” (v. 9).
David judecă lucrurile, din punct de vedere spiritual şi spune:
„Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis : „Blestemă pe David!” Cine-i va zice, dar: „Pentru ce faci aşa?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi :
„Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi” (v. 10 – 12).
Omul credincios, nu se ajută cu mâna lui ci ÎL lasă pe DOMNUL să intervină în viaţa lui, cum ştie EL că este mai bine, fiindcă toate aceste lucruri au un scop!
David scrie un psalm în care vorbea poate şi din experienţa lui când afirmă că: „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână” (Psalmul 37 : 23).
Proorocul Mica scrie despre Dumnezeu astfel :
„Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea !” (Mica 7 : 18).
Astfel de cuvinte nu poate spune decât un om care ÎL cunoaşte foarte bine pe Dumnezeu ! Unui astfel de om, orice i s-ar face, are în interiorul lui o linişte încrezătoare, deoarece sprijinul lui este în Dumnezeu. În Psalmul 73 : 25 este scris astfel :
„Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Orice s-ar întâmpla : „ … Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalmul 147 : 10, 11).
Şi chiar dacă nu intervine în viaţa mea cum aş vrea şi când aş vrea, Domnul mă trece prin testele lui, pentru binele meu, fie că este o încercare … fie că este o disciplinare …
STUDII ASEMĂNĂTOARE :