Intrarea Domnului Isus în Ierusalim sau Lecţiile lui : „Nu am !” I Luca 19.29-40

Florin

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim, Luca 19.29-40Intrarea Domnului Isus în Ierusalim

Domnul Isus împreună cu ucenicii se apropiau de Ierusalim, dar aveau o problemă. În Vechiul Testament scria că Împăratul va intra călare pe un măgăruş, iar ei nu aveau niciunul …

În Matei 21 : 4 – 5 evanghelistul explică de ce era nevoie de împrumutarea unui măgăruş :

„ … ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice : „Spuneţi fiicei Sionului : „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe”.

Ce învăţ de la Isus atunci când : Nu am ?

I. Învăţ să apreciez ceea ce am ! (v. 29 – 30)
A) Prietenii şi valoarea prieteniei
B) Valoarea puţinului
C) Importanţa relaţiilor bune, care vin dintr-o trăire curată

II. În necaz văd cine îmi este prieten cu adevărat ! (v. 31 – 35)
Există două feluri de prieten :
A) Prietenul – om.
B) Prietenul – Dumnezeu.

III. Învăţ trăirea prin credinţă şi astfel mi se întăreşte încrederea în Dumnezeu ! (v. 36 – 40)

„Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis :

„Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată : dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.

Dacă vă va întreba cineva :  „Pentru ce-l dezlegaţi ?”, să-i spuneţi aşa :  „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.” Cei ce fuseseră trimişi s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus.

Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui le-au zis : „Pentru ce dezlegaţi măgăruşul ?” Ei au răspuns : „Domnul are trebuinţă de el.” Şi au adus măgăruşul la Isus.

Apoi şi-au aruncat hainele pe el şi au aşezat pe Isus, călare deasupra. Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum.

Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau :

„Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului ! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte !” Unii farisei din norod au zis lui Isus :

„Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii !” Şi El a răspuns : „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19 : 29 – 40) … Cu alte cuvinte, era nevoie de strigăte de bucurie !

Ce învăţ de la Isus atunci când : Nu am ?

I. Învăţ să apreciez ceea ce am ! (v. 29 – 30)

A) Prietenii şi valoarea prieteniei … faptul că ai la cine să apelezi, când apare o nevoie !

Este clar că proprietarii măgăruşului ÎL cunoşteau pe Domnul, de aceea sunt de acord să facă împrumutul. Trebuie făcută însă diferenţa dintre necesitate / nevoie şi poftă, (adică dintre ce am cu adevărat nevoie şi pofta altor lucruri) ! Iacov întreba :

„De unde vin luptele şi certurile între voi ? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre ? Voi poftiţi, şi nu aveţi ; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi ; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre”. (Iacov 4 : 1 – 3)

B ) Valoarea puţinului

Puţinul are valoarea lui şi este total diferit de nimic. Ucenicii au cerut doar un măgăruş. În II Împăraţi 4 : 2 avem întâmplarea cu Înmulţirea untdelemnului. Văduvei care avea o mare problemă :

„Elisei i-a zis : „Ce pot să fac pentru tine ? Spune-mi ce ai acasă ?” Ea a răspuns : „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.”

Şi ucenicii înainte de prima Înmulţirea a pâinilor ÎI spun Domnului Isus :

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti ; dar ce sunt acestea la atâţia ?” (Ioan 6 : 9) Aceeaşi întâmplare este descrisă şi de Luca, (9 : 13 – 17) : „Isus le-a zis : „Daţi-le voi să mănânce !” Dar ei au răspuns: 

„N-avem decât cinci pâini şi doi peşti ; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi : „Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci.”

Aşa au şi făcut : i-au pus pe toţi să şadă jos. Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat.

Apoi le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. Au mâncat toţi şi s-au săturat ; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase”.

Omul se uită întâi la resursele lui, apoi la cât de mare este nevoia, dar se pare că pe Isus nu L-au observat ! Este clar că au făcut o numărătoare ca să ştie câţi bărbaţi sunt acolo !

C ) Importanţa relaţiilor bune, care vin dintr-o trăire curată. Acestea lasă o uşă deschisă faţă de ceilalţi. În viaţă omul poate fi văzut ca fiind ori un spin ori un pom altoit … (depinde de comportare) :

  1. „Ca un măr între copacii pădurii aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele”. (Cântarea cântărilor 2 : 3). … opusul este spinul care te îndepărtează prin ceea ce este !

  2. „Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor ; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici”. (Ezechiel 2 : 6)

În situaţii de genul Nu am, învăţ care este importanţa relaţiilor personale, (a numelui bun, a prieteniei), care vin printr-un caracter frumos ! În Romani 12 : 18 este scris : „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”.

II. În necaz văd cine îmi este prieten cu adevărat ! (v. 31 – 35)

Există două feluri de prieten :

A ) Prietenul – om. Femeia văduvă care-a apelat la Elisei, s-a uitat în primul rând la resursele ei, la puţinul ulei pe care-l avea, dar atunci când omul lui Dumnezeu îi cere să apeleze la vecini, a ajuns să realizeze că avea cunoscuţi, apropiaţi şi în primul rând proorocul era alături de ea, în necazul ei. De ce a primit ce a cerut împrumut ? Fiindcă avea un nume bun !

  • „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul”. (Proverbe 22 : 1)

  • „Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii, decât ziua naşterii”. (Eclesiastul 7 : 1). Femeia avea şi numele bun şi untdelemnul, chiar dacă era puţin …

Peste ani scrie despre cinci fecioare care nu au apreciat valoarea untdelemnului … puteau avea mult, aveau şi bani şi de unde să cumpere, dar nu le-a interesat ! Au ştiut să-şi dorească untdelemnul numai atunci când au ajuns la necaz … dar era prea târziu :

„Cele nechibzuite au zis celor înţelepte : „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” (Matei 25 : 8).

B ) Prietenul – Dumnezeu. Un exemplu în privinţa acestui fel de prietenie îl avem în Prietenul de la miezul nopţii … prietenul care nu avea pâine, dar a avut de la cine să ceară, de la Prietenul lui ! În tâlcuirea pildei, Domnul Isus spune :

„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer !” (Luca 11 : 13)

Necazul ne apropie de Dumnezeu !

  • „Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu … ”. (Iov 29 : 4)

  • „Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană”. (Proverbe 3 : 32)

  • „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate”. (Proverbe 18 : 24) Cine este ? Isus : „A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor !” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei”. (Matei 11 : 19) În Ioan 15 : 14 – 15 scrie :

  • „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său ; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu”.

Am de ales între Dumnezeu şi lume, fiindcă nu merge şi cu Dumnezeu şi cu lumea : „Suflete preacurvare ! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu ? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu”. (Iacov 4 : 4)

III. Învăţ trăirea prin credinţă şi astfel mi se întăreşte încrederea în Dumnezeu ! (v. 36 – 40)

Lipsurile materiale, spirituale, bolile etc., nu sunt sfârşitul de drum, ci începutul unui nou drum, în umblarea de zi de zi, spre Cer, cu Dumnezeu, în cunoaşterea Lui ! Aşa vedem iarăşi şi iarăşi credincioşia Lui !

Şi prin ce-au trecut ucenicii înainte de Intrarea în Ierusalim, ucenicii au văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu ! EL i-a scos dintr-o situaţie, aparent foarte încurcată ! Ce au făcut ucenicii ? Au umblat cu Isus şi L-au ascultat !

Eliberarea de noi înşine şi creşterea încrederii în Dumnezeu vin atunci când trecem prin experienţe de genul : Nu am!

STUDII ASEMĂNĂTOARE :