Intrarea Domnului Isus în Ierusalim sau Floriile ! [Ioan 12.12-16]

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim, 24 Aprilie 2016A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând :

„Osana ! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel !”

Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris :

„Nu te teme, fiica Sionului ; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”

Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început ; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El”. (Ioan 12 : 12 – 16)


Domnul Isus a împlinit tot ce era scris cu privire la El în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta arată cunoaşterea Bibliei.

Un exemplu clar al ascultării Domnului Isus a fost în momentul în care Domnul Isus a venit la Ioan Botezătorul pentru a fi botezat în apă :

„ … Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine ?” Drept răspuns, Isus i-a zis :

„Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat”. (Matei 3 : 14 – 15)


De ce le-a cerut ucenicilor să-I aducă măgăruşul ?

Prin proorocul Zaharia era proorocit astfel :

Saltă de veselie, fiica Sionului ! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului ! Iată că Împăratul tău vine la tine ; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”. (Zaharia 9 : 9)

Părea a fi doar un amănunt, dar nu era. Împăraţii de atunci foloseau caii. A intra în capitala ţării călare pe un măgăruş era o dovadă de smerenie, de supunere faţă de voia Lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce spuneau privitorii de atunci. Nici ucenicii nu au realizat că până şi acest amănunt era scris în Vechiul Testament !

Apostolul Ioan (care a fost unul din martorii oculari) avea să scrie după aceea că :

Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început ; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El”. (Ioan 12 : 16)


Domnul Isus spunea :

Cine este

  • credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari ; şi cine este
  • nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari”. (Luca 16 : 10)

Şi pentru a intra în Cer trebuie ascultarea totală de Dumnezeu, în tot ce este scris ! Domnul Isus este Singurul care mă poate duce în Cer, de aceea orice credincios adevărat va căuta să trăiască exact cum a trăit Isus.

Cum ?

  1. Chemându-L în viaţa mea. Isus este Viu şi mă aude, atunci când ÎL rog.
  2. Citind Biblia.
  3. Contează apoi foarte mult să merg într-o Biserică unde credincioşii îşi trăiesc viaţa conform Bibliei !

STUDII ASEMĂNĂTOARE :