III. Cum înţeleg eu că este viaţa de creştin ? Se poate şi cu / prin mine [Eclesiastul 3.1-15]

Pentru început să ne reamintim că există cel puţin trei concepţii despre viaţa de creştin :

  1. Dumnezeu poate să-şi aducă la îndeplinire voia Lui şi fără mine.
  2. Alţii cred că Dumnezeu lucrează în special prin oameni,
  3. iar unii credincioşi sunt convinşi că se poate şi fără EL, (în sensul că se poate trăi şi fără a avea o călăuzire clară din partea Lui Dumnezeu), ei considerând că au libertatea alegerii, puterea de decizie, liberul arbitru.


II. Prin mine / cu mine (v. 9 – 11)

Dumnezeu conlucrează cu omul, voia Lui se poate face şi prin viaţa mea, iar eu depind de Harul Lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris :

Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu”. (2 Corinteni 6 : 1)


Despre astfel de oameni (care îşi potrivesc viaţa după voia Lui Dumnezeu), Domnul Isus a spus :

  • Marcu 3 : 35 „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă”.
  • Ioan 7 : 17 „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine”.
  • Ioan 9 : 31 „Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi ; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă”.

În Faptele Apostolilor 22 : 12 – 16, găsim notate cuvintele apostolului Pavel :

Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine. El mi-a zis :

„Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea !” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el. El mi-a zis :

„Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales

  1. să cunoşti voia Lui,
  2. să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui ; căci
  3. Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.

Şi acum, ce zăboveşti ? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului”.


Exemple din Biblie de potrivire a voii omului, după voia Lui Dumnezeu :

1. Robul lui Avraam şi găsirea soţiei potrivite pentru Isaac

În Geneza 24 : 10 – 19, scrie că robul lui Avraam I S-a rugat Lui Dumnezeu astfel (era Dumnezeu lui Avraam nu al lui !) :

Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.

A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. Şi a zis :

„Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam ! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam.

Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice : „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde :

Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac ! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”

Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte frumoasă ; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi.

Robul a alergat înaintea ei şi a zis : „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.” „Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea.

După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis : „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura”. A spus şi a făcut chiar mai mult decât şi-a dorit robul !


2. Saul şi căutarea călăuzirii care-i era necesară pentru aflarea voii Lui Dumnezeu, (într-o situaţie de viaţă în care nu ştia ce să facă).

În I Samuel 14 : 36 – 37 scrie că :

Saul a zis : „Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei şi să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis :

„Fă tot ce vei crede.” Atunci preotul a zis : „Să ne apropiem aici de Dumnezeu.” Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu : „Să mă cobor după filisteni ? Îi vei da în mâinile lui Israel ?”

Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns”.


3. Ilie şi văduva din Sarepta Sidonului

În I Împăraţi 17 : 8 – 16 scrie că :

Ilie, tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab : „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”

Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”

El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.

Dar după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel :

Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta.

Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis : „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”

Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis : „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.” Şi ea a răspuns :

„Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior.

Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu : vom mânca şi apoi vom muri.” Ilie i-a zis :

„Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o ; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel :

Făina din oală nu va scădea, şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”

Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie.

Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie”.


Să observăm şi un exemplu negativ

Trebuie făcută o observaţie : de călăuzirea Divină are parte omul sincer, care chiar vrea să facă voia Lui Dumnezeu. Acest lucru nu este valabil pentru cel care-L întreabă pe Dumnezeu, dar nu are de gând să facă ce-i cere Dumnezeu !

În II Cronici 18 : 4 – 8, 12 – 28 scrie că :

Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel : „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.” Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis :

„Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă ?” Şi ei au răspuns : „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.”

Dar Iosafat a zis : „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba ?” Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat :

„Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul ; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău : este Mica, fiul lui Imla.”

Şi Iosafat a zis : „Să nu vorbească aşa împăratul !” Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis : „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.” …

Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa : „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului ; cuvântul tău să fie, dar, ca şi cuvântul fiecăruia din ei ! Vesteşte de bine !


[Îşi vor da prooroci după poftele lor]


Mica a răspuns : „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.” Când a venit la împărat, împăratul i-a zis :

Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă ?” El a răspuns : „Suiţi-vă ! Căci veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.”

Şi împăratul i-a zis : „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului ?” Mica a răspuns :

„Văd tot Israelul risipit pe munţi ca nişte oi care n-au păstor ; şi Domnul a zis : „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă !” Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat : „Nu ţi-am spus eu ? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.”

Şi Mica a zis :Ascultaţi, dar, cuvântul Domnului ! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui. Şi Domnul a zis :

„Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo ?” Au răspuns unul într-un fel, altul, într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis :

„Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi vei izbuti ; ieşi şi fă aşa.”

Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”

Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis : „Pe ce drum a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească ?”

Mica a răspuns : „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” Împăratul lui Israel a zis : „Luaţi pe Mica şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului. Şi spuneţi :

„Aşa vorbeşte împăratul : „Băgaţi pe omul acesta în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.” Şi Mica a zis :

„Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine !” Apoi a mai zis : „Voi, toate popoarele, auziţi !” Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot în Galaad”.

În final, împăraţii au făcut tot ce erau hotărâţi mai dinainte să facă, deşi după ce erau deja decişi pentru pasul următor, L-au întrebat totuşi şi pe Dumnezeu (ca şi cum era foarte important Cuvântul Lui Dumnezeu), dar ei au făcut tot ceea ce deja erau hotărâţi să facă !


STUDII ASEMĂNĂTOARE :