Mânia, Harul şi binecuvântarea Domnului Isus
„I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis :„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi ; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei”. (Marcu 10 : 13 – 16)
Chiar şi un credincios sincer, prin gândurile, vorbele, faptele sau chiar prin atitudinea lui, poate să-L mânie pe Domnul Isus, dar EL este Cel care decide să se poarte cu noi cu har / bunăvoinţă, lăsând în urmă binecuvântarea!
Dumnezeu :
„Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre”. (Psalmul 103 : 10)
Aceeaşi întâmplare mai este istorisită de Matei şi de Luca. Să observăm care sunt diferenţele :
- Matei 19 : 14 – 15 „Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo”.
- În context, de la v. 3 – 12, este vorba despre căsătorie şi cartea de despărţire. În Ieremia 2 : 31 – 33, Domnul a spus : „O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la cuvântul Domnului care zice : „Am fost Eu un pustiu pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă ? Pentru ce zice atunci poporul Meu : „Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine” ? Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul ? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr. Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti ! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi”. Voiau un răspuns care să le placă, nu răspunsul Lui Dumnezeu ! Armenii (foarte înţelepţi, au fost primul popor care s-a declarat creştin) spuneau despre căsătorie că este : Ca o cetate asediată … cei din exterior nu ştiu cum să facă să intre, iar cei din interior nu ştiu cum să facă să iese. Aşa erau fariseii, căutau să scape de soţiile pe care poate chiar ei şi le-au ales (deşi pe atunci erau căsătorii stabilite de părinţii viitorilor miri). Dar cum s-ar fi simţit fariseul care ar fi auzit că soţia lui a mers la Domnul Isus, pentru a afla care este modalitatea legală de-a scăpa de soţ ?
- Luca 18 : 15 – 17 „I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi ; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea”.
I. Mânia omului (Isus) şi mânia Lui Dumnezeu
„I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis : …”. (Marcu 10 : 13 – 14)
Un proverb românesc spune că : „Gura aduce ura”.
Două proverbe armeneşti :
- „Decât să deschizi gura, deschide mai bine ochii”.
- „Vorba atât timp cât îţi este în gură e a ta ; când ţi-a ieşit din gură, nu mai e a ta”.
Prin viaţa mea pot să-L mânii pe Domnul Isus ? (Şi să nu uităm că mânia / enervarea, a venit exact înainte de-a fi date binecuvântările, când practic era nevoie de linişte în interior nu de furtună) !
Poate cineva să-mi strice buna dispoziţie, de care este nevoie în asemenea momente ? Să observăm ce-a notat evanghelistul Marcu :
„Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis”, (v. 14). Ce a văzut de S-a mâniat ? Cui le-a vorbit, cine au fost cei care L-au mâniat ? Ucenicii !
Din ce cauză ? Probabil că deja considerau că sunt cineva, că ştiu ce să facă, fără să-L întrebe pe Domnul. Poate credeau că-L cunosc foarte bine pe Domnul Isus şi ştiu ce-I place şi ce nu !
Concluzia este următoarea :
Chiar dacă sunt sincer, pot să fac greşeala de-a lua decizii în locul Domnului Isus, fără ca să-L întreb (pentru a afla care este voia Lui), iar acest fapt poate să-mi aducă în viaţă, mânia Lui Dumnezeu, dar să nu uit de câte ori am avut parte de Harul Lui Dumnezeu şi de binecuvântarea Lui, în momente în care mă aşteptam la o pedeapsă drastică !
1. Mânia omului
Mânia este o : „reacţie secundară la alte emoţii, cum ar fi frustrarea, neajutorarea şi teama. Aşa cum durerea este un semnal al bolii, tot aşa mânia poate fi un simptom al unei inimi nevindecate”. (Consiliere la masa din bucătărie, Muriel L. Cook şi Shelly Cook Volkhardt, Editura Agape, p. 91)
Pentru ce / din ce cauză se mânie omul ? (Primele şapte cazuri de mânie din Biblie îi aparţin omului, iar al optulea Lui Dumnezeu) :
Primele şapte cazuri de mânie din Biblie îi aparţin omului, iar al optulea Lui Dumnezeu :
- Cain s-a mâniat deoarece Dumnezeu nu a făcut ce-a vrut el, (nu l-a acceptat deşi ştia că nu face voia Lui Dumnezeu, iar EL nu i-a trecut cu vederea neascultarea) : „dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa”. (Geneza 4 : 5) Este clar că se vedeau, deşi nu ştim cum, pentru că scrie clar că Dumnezeu nu poate fi văzut şi totuşi Cain a observat reacţia Lui Dumnezeu ! În Evrei 2 : 1 – 3 scrie : „De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o …”.
- Dumnezeu ştie când un om s-a mâniat, dar în acest caz, Domnul i-a şi atras atenţia lui Cain pentru ca el să ştie că Dumnezeu vede nu numai ce faci ci şi trăieile interioare (care pot fi nepotrivite) … de fapt Dumnezeu S-ar fi putut mânia pe Cain pentru ce-a făcut el. În Geneza 4 : 6 scrie că : „Şi Domnul a zis lui Cain : „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa ?”
- Când ţi se cere să faci sau ai de făcut … un lucru imposibil ! Geneza 30 : 2 „Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis : „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii ?”
- Când cineva îţi tulbură familia făcându-ţi dezordine în casă, (este o mare problemă pentru oamenii care ţin foarte mult la ordine). În Geneza 31 : 36 scrie că : „Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul şi i-a zis : „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu de mă urmăreşti cu atâta înverşunare ?” Laban i-a scormonit prin lucruri, căutându-şi idolii.
- Când cineva îi provoacă cuiva din familia ta, o nenorocire. „Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare ; pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel culcându-se cu fata lui Iacov : aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată”. (Geneza 34 : 7)
- Când afli o veste dureroasă de la cel drag, despre un rău pe care I l-a făcut cineva … de la care nu te aştepţi să-ţi răsplătească binele cu rău. În Geneza 39 : 19 scrie despre Potifar că : „După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea : „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare”.
- Când omul cu autoritate (Faraon / omul cu funcţie de conducere) este supărat de / pe subalterni (nu ştim dacă pe drept sau pe nedrept). „După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului. Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi : pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor”. (Geneza 40 : 1 – 2)
Dumnezeu S-a mâniat prima dată când un om (Moise) s-a încăpăţânat să nu facă voia Lui, (indiferent de motivele invocate de acesta …). În Exod (4 : 14) scrie că :
„Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis : „Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, levitul ? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta ; şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui”.
STUDII ASEMĂNĂTOARE :