III. Ajutorul Divin
„Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov : şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta ; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta
- cu binecuvântările cerurilor de sus,
- cu binecuvântările apelor de jos,
- cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei”. (Geneza 49 : 23 – 25)
Cum a reacţionat Iosif când a avut de-a face cu o ploaie de săgeţi … în familia lui ? Cum reacţionez eu ? În asemenea situaţii omul nu poate face faţă împrejurărilor exterioare prin care trece folosindu-se doar de puterea lui, ci are nevoie de Duhul Sfânt care dă :
- puterea interioară, (protecţia Divină, scutul credinţei),
- înţelepciunea de-a ştii când să tacă şi când să vorbească, precum şi
- inspiraţia (ce să spună şi ce ton să folosească).
Apostolul Pavel le-a scris creştinilor din Efes ce fel de cuvinte nu trebuie să folosească şi cum trebui să vorbească :
„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură ;
- ci unul bun, pentru zidire,
- după cum e nevoie,
- ca să dea har celor ce-l aud”. (Efeseni 4 : 29)
Ce fel de cuvinte rostea / folosea Iosif ? El a avut toate cele trei caracteristici enumerate mai sus :
1. Puterea interioară (protecţia Divină, scutul credinţei)
Iosif a putut să spună adevărul (fără să adauge sau să scoată ceva din cuvintele rostite). În Geneza 37 : 2 scrie :
„Iată istoria lui Iacov : Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui ; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele”.
După un timp : „Israel i-a zis :
„Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine ; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem”. (Geneza 37 : 14)
Iosif a putut suporta remarcile special ascuţite de ura fraţilor lui, care erau aruncate contra lui, (fratele mai mic), chemat să înghită comportamentul celor mari !
Dacă ne imaginăm viaţa ca fiind un anume fel de mâncare, privind prin credinţă ştim că ceea ce se vede (expresii de genul „făuritorul de visuri”) nu sunt produsul final (mâncarea de pe masă) ci sunt doar ingredientele pe care trebuie să le înghiţim şi că din ele (vorbe, atitudini duşmănoase etc.) Dumnezeu va face o mâncare delicioasă (un caracter nobil)!
În al doilea rând Iosif a avut :
2. Înţelepciunea de-a şti când să vorbească (ce să spună) şi când să tacă
În Geneza 39 : 7 – 20 găsim scris că :
„După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis : „Culcă-te cu mine !” El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său :
„Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu ?”
Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea. Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei, ea l-a apucat de haină, zicând : „Culcă-te cu mine !”
El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară, a chemat oamenii din casă şi le-a zis :
„Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi ! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare. Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
[Cumva ea era prototipul unei părţi a mass-mediei de azi care prezintă faptele în aşa fel încât minciuna să devină adevăr]
Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. Atunci i-a vorbit astfel : „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. Şi, cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare. A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului ; şi astfel, Iosif a stat acolo, în temniţă”.
Iosif a tăcut … nu s-a apărat când a fost acuzat pe nedrept … Este clar că Iosif L-a recunoscut pe Dumnezeu în toate căile lui şi la bine şi la rău …
Dar, în al treilea rând, Iosif a avut parte şi de :
3. Inspiraţia Divină (ce să spună şi ce ton să folosească).
Vom observa două evenimente din viaţa lui. Cum s-a comportat la închisoare şi ce cuvinte a spus în faţa lui Faraon şi-a conducerii statului Egiptean.
În Geneza 40 : 1 – 8 este descris modul în care Dumnezeu direcţionează lucrurile, cu ani de zile înainte de-a se aduce la îndeplinire voia Lui !
„După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului
- au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.
- Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi : pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.
- Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.
Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei ; şi au stat mai multă vreme în temniţă.
Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.
Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei ; şi i-a văzut trişti. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis :
„Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi ?” Ei i-au răspuns : „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis : „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru”.
Din moment ce tălmăcirile erau ale Lui Dumnezeu, cum de vorbeşte el imediat după aceea ? Cum i-a transmis Dumnezeu informaţiile ? (Şi s-a adeverit după aceea că tălmăcirile erau exacte).
Iosif umbla cu Dumnezeu ! Iar Iosif a spus Cuvântul Lui Dumnezeu fie că era spre bine, fie că era spre rău (ca omul care avea să moară … să se poată pregăti de plecare).
Domnul a fost cu Iosif (i-a rămas alături) şi după ce fraţii l-au părăsit şi a ajuns :
- rob … dar : „Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine ; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul”. (Geneza 39 : 2)
- iar în Geneza 39 : 5 scrie că : „De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif ; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp”.
- la închisoare (fiind închis pe nedrept) … dar : „Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei”. (Geneza 39 : 21)
În II Timotei 4 : 16 – 17, apostolul Pavel a scris :
„La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta !
Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului”.
Cum a procedat cu Iosif, tot la fel Domnul s-a purtat cu Pavel şi cu fiecare din copiii Lui !
În Geneza 41 : 15 – 16 este descris începutul dialogului lui Faraon cu Iosif :
„Faraon a zis lui Iosif : „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci ; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.” Iosif a răspuns lui faraon : „Nu eu ! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon !”
El era un difuzor, prin care Dumnezeu vorbea …
[Va continua]
STUDII ASEMĂNĂTOARE :