Arcaşii, ţinta şi Ajutorul Divin sau Iosif şi fraţii săi (II), Geneza 49.1, 22-25

Florin

II. Ţinta arcaşilor

„Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov : şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel”. (Geneza 49 : 23 – 24)

Multă vreme Iosif a fost o ca ţintă în care fraţii lui trăgeau cu arcul. Aceste versete pot fi rescrise astfel :

  • „Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi”. Prin cuvintele lor, (rele, ironice) fraţii l-au aţâţat pe Iosif să reacţioneze negativ.
  • „ … l-au urmărit cu ura lor”. În spatele cuvintelor lor, era ura care-i motiva să-l atace constant, (ura fiind starea lor sufletească care însoţea cuvintele rostite).
  • „Dar arcul lui a rămas tare …”. Iosif nu s-a lăsat dus de val, de aprinderea mâniei ce vine în urma ascultării unor astfel de vorbe. Şi el avea gură (arc) cu care să le dea replicile acide, dar nu a făcut acest lucru. Deşi a fost atacat cu cuvinte, Iosif nu a reacţionat negativ … Arcul lui nu s-a încordat, a rămas tare.

Să revenim la exemplul lui Iosif. Cu ce săgeţi au aruncat fraţii lui ? Cum evoluează acest tip de boală şi cât poate să ţină starea aceasta de certăreţ ?

  • „Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească”. (Geneza 37 : 4)
  • „Fraţii lui i-au zis : „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi ? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi ?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui”. (Geneza 37 : 8) Dar ceea ce spunea el, erau cuvintele lui ? Nu, el era doar difuzorul prin care vorbea Dumnezeu !
  • Geneza 37 : 17 – 20 „Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan. Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul : „Iată că vine făuritorul de vise ! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi ; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui”. (Ei îşi vedeau ţinta dar ţinta nu-i vedea pe ei !)
  • Geneza 45 : 24 „Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat ; şi le-a zis : „Să nu vă certaţi pe drum”.

Iosif avea treizeci şi nouă de ani (la momentul respectiv) şi era penultimul născut dintre cei doisprezece fraţi !
Altfel spus, erau trecuţi douăzeci şi doi de ani de la vânzarea lui, iar Iosif între timp era ajuns prim ministru … dar ei erau tot ciobani la oi !

Unii credincioşi nu au binecuvântare pentru că nu vor să renunţe la păcatele lor, la modul lor de viaţă care este greşit !

O situaţie asemănătoare este descrisă în Faptele Apostolilor 5 : 38 – 39 unde sunt notate cuvintele lui Gamaliel :

„Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace !

Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici ; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. 

Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu”.

Cum, poate cineva să lupte împotriva Lui Dumnezeu ? Da, luptând împotriva trimisului Lui ! Şi ce se alege de el ? Ce s-a ales şi de oamenii cu care a vorbit Gamaliel.

Atunci ei erau cineva (în Fapte 5 : 24 scrie că era vorba despre : „căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă” ; erau cei de la putere), dar astăzi sunt doar o amintire urâtă !

Cum au evoluat lucrurile de s-a ajuns aşa de departe ? De unde s-a început ? S-a pornit de la Fapte 4 : 1 – 2 unde scrie că :

„Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii, foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi”.

Apoi în Fapte 5 : 17 – 18 este notat :

„Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte”.

Adevărul nu era cel declarat, ci cel gândit. Iar după aceea, (deşi au asistat la minunea eliberării, care venea după minunea vindecării ologului) :

„Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.

Apoi le-a zis : „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora”. (Fapte 5 : 33 – 35)

Dacă îi tăia la inimă şi operaţia avea ca scop înlocuirea inimii bolnave, practic li se făcea un bine, pe gratis ! Şi în cazul lui Iosif a fost un Gamaliel care să îndemne la pace (Ruben), dar majoritatea (la fel ca în cazul apostolilor) a decis greşit!

[Va continua]

STUDII ASEMĂNĂTOARE :